Asociaţiile Romanian Women in UK şi Opes Foundation, ambele cu sediul în Londra, Marea Britanie, reprezentate de dna Alina Balaţchi, au lansat în luna noiembrie 2016 a doua etapă a proiectului de colectare de cărţi în limba engleză, de data aceasta destinat copiilor din judeţul Suceava. De la demararea campaniei şi până în luna ianuarie 2017 au fost strânse, cu ajutorul partenerilor, peste 3000 de cărţi care au fost transportate din Londra către România cu ajutorul unui generos partener, compania de transporturi internaţionale Liviu B&V Trans din Vicovu de Sus. Primul transport de cărţi a fost destinat Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava, aici aflându-se, începând din acest an, cu sprijinul dlui director Gabriel Cărăbuş, aproape o mie cărţi destinate cititorilor de limbă engleză de diferite abilităţi. Cu ajutorul dnei Otilia Clipa, decanul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei din Suceava, au fost identificate mai multe şcoli şi cadre didactice dedicate care au devenit beneficiari ai acestei donaţii: > Grădiniţa nr. 2 GPN „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni > Şcoala Gimnazială Siret – învăţământ primar > Şcoala Gimnazială Herla >Şcoala Gimnazială Găineşti > Şcoala Gimnazială Rădăuţi > Colegiul Naţional „Andronic Motrescu” > Grădiniţa GPP „Micul Prinţ” din Rădăuţi > Colegiul Tehnic „Motrescu” Rădăuţi > Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuţi > Şcoala Gimnazială Salcea. Prin coordonarea dnei Roxana Chiriac, peste 500 de cărţi vor inspira şi facilita accesul către cunoaştere al elevilor de la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” şi Liceul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, precum şi al elevilor Şcolii Generale cu Clasele I-VIII din Bosanci. Campania face parte dintr-un concept mai larg al organizaţiilor, de promovare a interculturalităţii şi al importanţei deschiderii lingvistice în sistemul educaţional. Prin acest proiect, aflat la a doua etapă, s-au înfiinţat până în prezent 18 biblioteci de carte de limbă engleză în România.
Parteneri: AlexZ Educational, myRO Aplicaţia Diasporei, Român în UK, ziarul Anunţul Românesc. (Comunicat de presă)


























Comentarii