Serbările Zăpezii organizate în weekend la Vatra Dornei s-a terminat cu îngrijiri medicale pentru doi dintre participanţi. Este vorba despre două persoane din afara judeţului care s-au accidentat pe pârtie. În perioada 10-12 februarie, jandarmii montani, care asigurau măsurile de ordine pe pârtia de schi Parc, au intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din judeţul Iaşi, care a suferit o entorsă la piciorul stâng, iar o altă persoană, de 53 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost diagnosticată cu dislocare a umărului stâng.
Nu doar în Dorna s-au semnalat astfel de situaţii. Tot jandarmii montani au intervenit, împreună cu lucrători ai formaţiunilor Salvamont, şi pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei tineri care au suferit diferite contuzii pe pârtia de schi Şoimul din municipiul Gura Humorului.
În fiecare dintre cazuri, victimele au fost transportate la baza pârtiei, de unde au fost preluate de echipaje ale Ambulanţei.
Având în vedere numărul ridicat de turişti din această perioadă, posturile de jandarmi montane din localităţile Vatra Dornei, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Suceviţa şi Gura Humorului au intensificat acţiunile pe traseele turistice, pe pârtiile de schi şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale. „Ei acţionează zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, precum şi salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate” ne-a declarat slt. Nicoleta Andronic, purtător de cuvânt al IJJ Suceava.


























Comentarii