S-a tipărit catalogul expoziţiei „De la natură la cultură: arta prelucrării osului şi cornului”

Catalogul expoziţiei „De la natură la cultură: arta prelucrării osului şi cornului”, editat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi, a ieşit recent de sub tipar, anunţă reprezentanţii Muzeului Bucovinei.

Potrivit lor, catalogul expoziţiei, care cuprinde peste 300 de piese, de la Paleolitic la Evul Mediu timpuriu (sec. V­XII), a fost finanţat de Ministerul Culturii, fiind coordonat de o echipă de specialişti ai Complexului Muzeal Naţional „Moldova” şi ai Universităţii „Al. I. Cuza” – Facultatea de Biologie din Iaşi: Ioan Iaţcu, Senica Ţurcanu, Loredana Solcan şi Luminiţa Bejenaru.

În perioada 23­-28 mai 2016 a avut loc, la Iaşi, a XI-a întâlnire a Consiliului Internaţional de Arheozoologie, prilej cu care a fost organizată şi expoziţia „From Nature to Culture: the Art of processing Bon and Antler/ De la natură la cultură: arta prelucrării osului şi cornului”, organizată de muzeul ieşean.

Muzeul Bucovinei a participat cu piese deosebit de interesante, cele 19 fişe de catalog fiind redactate de arheolog expert dr. Bogdan Petru Niculică. Muzeul sucevean a fost astfel una dintre cele 11 instituţii din ţară care au contribuit cu piese de patrimoniu la organizarea expoziţiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI