Prins pe când căra cu greu marfa furată

Ceasurile indicau ora 1.30 din noaptea de duminică spre luni când o patrulă din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi a identificat, pe DN 2, un tânăr de 24 de ani din judeţul Botoşani, care se deplasa pe jos şi transporta cu greu un bagaj voluminos. „Încercând să-l ajute măcar cu o încurajare”, oamenii legii l-au oprit pe călător interesaţi de ceea ce transporta aşa anevoios, stabilindu-se că e vorba despre o drujbă şi o autofiletantă. Pentru că, în momentul în care a fost întrebat despre provenienţa bunurilor, tânărul s-a cam fâsticit în explicaţii, a fost condus la sediul poliţiei, unde, până la urmă, a recunoscut că, la adăpostul întunericului, a sustras cele două aparate de la ferma unui milişăuţean de 64 de ani, firmă situată în municipiul Rădăuţi, unde e angajat. Bunurile sustrase, în valoare de circa 2.000 lei, au fost restituite părţii vătămate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI