Ideea de a construi o biserică în acest loc a apărut în anul 2003 şi aparţine părintelui Ioan Duţuc, parohul Bisericii Sfântul Andrei Burdujeni. Am discutat apoi cu Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi a fost de acord. Părintelui Constantin Diaconaşu, preot misionar la Biserica Sfântul Nicolae a Spitalului Judeţean, i-am cerut sfatul, preacucernicia sa având deja experienţă slujind la biserica pe care o păstoreşte. Am primit sfat bun despre această idee. Astfel că, în luna iulie 2003, cu acordul conducerii spitalului de atunci, directorul dr. Hâncu Sorin şi şefa de secţie dr. Lorelay Haşovschi, s-a sfinţit locul pentru construirea bisericii. Părintele Horga Nicolae a venit cu ideea că cel mai potrivit sfânt ocrotitor al acestui sfânt locaş ar fi, aşa cum se spune în popor, „Haralamb cu bolile”.
Pregătirile pentru construirea bisericii au durat şapte luni. În februarie 2004, ÎPS Pimen a început construirea bisericii din lemn cu o echipă de 4 dulgheri, care în trei săptămâni au înălţat structura acesteia, apoi s-a pus acoperişul. Din luna iulie am început realizarea faţadei bisericii şi a finisajelor de interior la care un mare aport l-a avut atelierul domnului Gheorghe Găitan din Bosanci. Catapeteasma din stejar a fost realizată de sculptorul Vasile Cristei din localitatea Lunca, comuna Vânători Neamţ. Târnosirea bisericii s-a făcut de către ÎPS Pimen şi un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Vasile Irimia, la data de 24 octombrie 2004.
Mare a fost bucuria mea ca preot să am un loc sfinţit în care să pot sluji Sfânta Liturghie şi în care să încerc să alin cu ajutorul lui Hristos suflete necăjite ale bolnavilor din acest loc. Bolnavii cu multă bucurie au început să vină la slujbele bisericii, simţind lucrarea credinţei în casa Domnului.
Suferinţa mentală este o boală a sufletului ce se ameliorează cu ajutorul tratamentelor de specialitate ale doctorilor şi prin multă rugăciune, răbdare, Sfânta Spovedanie şi participare cu credinţă la sfintele slujbe. O experienţă pozitivă am din partea celor care suferă de boala alcoolismului. Simţindu-se excluşi de societate, de familie, de colegii de muncă, atunci când găsesc înţelegere faţă de neputinţa lor, îşi deschid sufletul şi căutăm împreună soluţii pentru a pune un nou început în viaţa lor. Cei din familie nu percep consumul de alcool ca o boală, asociindu-l doar cu lipsa voinţei, şi nu înţeleg că atunci când începe să bea alcoolicul nu se mai poate opri singur.
Neliniştea şi frământarea sufletească nu-i cuprinde pe oameni doar din cauza problemelor sociale sau economice, care îi duc la extenuarea personalităţii lor, ci şi din pricina factorilor care pornesc de sistemul nervos al omului, adică din tulburarea funcţiilor creierului, cum ar fi sentimentul, gândirea sau voinţa. Această stare se accentuează sau se vindecă cu medicamente ce acţionează asupra lucrărilor crierului cu scopul de a le readuce la ritmul lor normal. Mulţi creştini îşi fixează atenţia lor numai asupra componentei imateriale a omului, adică spre suflet, atribuindu-i lui şi numai lui manifestările neliniştii şi ale melancoliei şi astfel refuză medicamentele, susţinând că materia nu poate acţiona asupra imaterialului. Ei uită că omul are şi trup, şi deoarece creierul prin care se manifestă sufletul, este un organ al trupului, trebuie ca pentru vindecarea tulburărilor lui să se ţină seama şi de mijloacele materiale, adică de medicamente.
Ca preot îmi doresc ca toţi să îşi recapete sănătatea şi mă rog ca harului lui Dumnezeu să-i ajute să găsească pacea sufletului eliberat de jugul bolii.
Preot IOAN IEREMIE
Comentarii