Euro a făcut un nou pas înapoi

Decizia Curţii Constituţionale de a declara drept neconstituţională legea conversiei în lei a creditelor în franci elveţieni, ceea ce reduce presiunea asupra băncilor, calmarea relativă a protestelor populare contra Guvernului şi a OUG 13, dar şi marcările de profit la care au recurs speculatorii, la care se adaugă posibile intervenţii discrete ale BNR, au asigurat leului terenul pentru apreciere.

În urmă cu o săptămână, când protestele din stradă îşi amplificau puterea, euro creştea la maximul ultimelor două luni, de 4,5337 lei, iar cotaţiile urcau până la 4,553 lei. Ieri, media a coborât de la 4,4916 la 4,4888 lei, minim al ultimelor trei luni, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,486 şi 4,492 lei, cu cotaţii la ora 14 de 4,487 – 4,49 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,2113 la 4,2168 lei, mai sus cu aproape doi bani faţă de începutul săptămânii, iar cotaţiile din piaţă fluctuau între 4,198 şi 4,22 lei.

Media monedei elveţiene, care se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,063 – 1,066 franci/euro, a crescut de la 4,2139 la 4,2196 lei.

În regiune, moneda poloneză se deprecia uşor, la 4,297 – 4,321 zloţi, iar cea maghiară stagna 308,7 – 309,7 forinţi.

Temerile apărute în rândul investitorilor referitoare la posibilitatea ca Franţa să iasă din UE, implicit din zona euro, după nedusul la capăt Grexit şi şocul Brexit, au avut ca efect înmulţirea plasamentelor în aur. Ieri dimineaţă, la primul fixing al zilei de la Londra, preţul unciei a urcat la 1.236 dolari, după ce în prealabil fusese atins un maxim al ultimelor două luni de 1.239 dolari.

În ciuda declaraţiilor oficialilor americani că bancnota verde este supraevaluată, ieri perechea euro/dolar a scăzut la 1,0641 – 1,0691 dolari, ea fiind zguduită de afirmaţiile naţionaliste ale candidatului de extremă-dreaptă la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI