Vast Resources îşi concentrează investiţiile în businessul din România

> Compania britanică a atras la începutul anului o finanţare de 8 milioane de dolari, pe care o va direcţiona, în mare parte, spre minele pe care le administrează în România

Vast Resources, compania minieră listată la bursa din Londra, începe anul 2017 cu un obiectiv clar: dezvoltarea proiectelor miniere pe care le deţine şi administrează în România, în judeţele Suceava şi Bihor.

În acest context, Vast Resources a obţinut 4 milioane de dolari din vânzarea a 49,9% din acţiunile pe care le deţine la minele din Zimbabwe şi a semnat pentru un împrumut de alte 4 milioane de dolari. Majoritatea acestor bani plănuieşte să fie investiţi în ţara noastră.

Decizia de finanţare şi dezvoltare a proiectelor din România este o urmare a rezultatelor bune pe care compania le-a înregistrat în ultimii doi ani în ţara noastră. Vast Resources va continua să deţină controlul operaţional asupra minelor din Zimbabwe, dar plănuieşte ca în acest an să-şi concentreze eforturile şi investiţiile asupra proiectelor cu potenţial ridicat: minele polimetalice româneşti.

„Am fost mereu de părere că România este o ţară cu un potenţial enorm în multe industrii, printre care şi cea minieră. În momentul de faţă este o prioritate pentru Vast Resources să investească în mina din judeţul Suceava, pe care ne dorim să o extindem, să o modernizăm şi să o transformăm într-una dintre cele mai mari mine de cupru din Europa” a declarat Andrew Prelea, preşedinte şi director executiv al Vast Resources România.

Aşadar, Vast Resources plănuieşte să crească investiţiile din România, pentru a asigura accelerarea dezvoltării activelor deţinute în ţara noastră. Pe lângă extinderea minei din Mănăila, compania plănuieşte să continue procesul de ecologizare a iazurilor de decantare din zona Fâneaţa şi să demareze lucrările la mina din Băiţa Plai. În plus, ambele mine vor trece printr-un proces de modernizare, pentru siguranţa personalului, cât şi calitatea înaltă a minereului procesat. Acestea reprezintă două dintre principalele puncte de interes ale companiei. (Comunicat de presă)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI