Contrabanda cu ţigarete în 2016, la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani !

 Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8%, în creştere faţă de media anuală din 2015 (care a fost 16%), conform datelor companiei de cercetare Novel Research. Procentul din 2016 reprezintă cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent.

„Regiunea nord-est a fost cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete pe tot parcursul anului 2016, situându-se la 41,9%, în creştere cu 4,5% faţă de 2015. Regiunile sud-vest, vest şi nord-vest deţin, de asemenea, cote importante: 24,4%, 23,8%, respectiv 21,1%, cifrele fiind în uşoară creştere în 2016 comparativ cu anul precedent. Din punct de vedere al provenienţei, categoria «cheap whites» a continuat să deţină şi în 2016 cea mai mare pondere (58,2%), urmată de produsele provenite din Ucraina (20%, în creştere cu 5,4 puncte procentuale comparativ cu 2015) şi Moldova (14,9%, în scădere cu 5,7 p.p. faţă de anul precedent). Ponderea produselor provenite din Serbia se situează la 2%, nivel relativ constant faţă de 2015. Şi în 2016, comerţul ilicit se încadrează în trendul ascendent înregistrat în ultimii trei ani, cu o creştere absolută de 3,5 p.p. faţă de 2012” a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.

Dorel Fronea, vicepreşedinte ANAF şi coordonator al activităţii structurilor vamale, a declarat: „Comerţul ilegal cu ţigarete nu înseamnă doar pierderi semnificative la bugetul de stat, dar şi impulsionarea fenomenului de crimă organizată, cu implicaţii serioase asupra securităţii statului şi a intereselor naţionale. Acest record înregistrat în 2016 de piaţa neagră demonstrează încă o dată că este absolut necesară reorganizarea structurilor vamale, în vederea creşterii eficienţei activităţii pe care o desfăşurăm, precum şi o abordare concertată a combaterii comerţului ilegal. În august 2016, am demarat reoperaţionalizarea structurilor vamale şi am relansat şi eficientizat echipele canine, iar în ianuarie 2017 am reînfiinţat echipele mobile. Totodată, Strategia naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, iniţiată de Vamă, a fost finalizată şi urmează să fie lansată public. Obiectivul nostru este de a atinge un nivel al contrabandei cât mai apropiat de media de 10% din Uniunea Europeană. De precizat că în iulie 2013, ultima lună în care m-am aflat anterior la conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor, contrabanda era de 11,8%. Sunt ferm convins că prin măsurile incluse în Strategia anticontrabandă, care presupun un proces de reorganizare profundă, resurse umane înalt calificate, dotarea cu echipamente la cele mai înalte standarde, creşterea gradului de cooperare pe plan intern cu celelalte autorităţi de aplicare a legii, cu mediul de afaceri, dar şi pe plan extern, cu instituţiile similare şi cele interstatale, vom putea reduce contrabanda”.

„În 2016, statul a pierdut circa 672 milioane de euro, bani care în loc să meargă către priorităţile guvernamentale au ajuns în buzunarele contrabandiştilor. Deşi creşterea pieţei negre a fost limitată de eforturile comune ale industriei şi Autorităţii Vamale, devine clar că 2017 va fi un an de test pentru statul român. Statul va trebui să implice toate autorităţile de control pentru a lupta cu tendinţa de creştere a pieţei negre din ultima jumătate de an. Şi asta pentru că după 20 mai, când legea de transpunere a Directivei Europene a Tutunului îşi va produce toate efectele, traficanţii vor putea aduce din ţările vecine ţigări nu doar la jumătate din preţul la care sunt vândute în România, ci şi neconforme cu standardele europene. Tocmai de aceea, este necesară o implementare cât mai rapidă a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilicit cu produse din tutun, cu participarea activă a tuturor factorilor cu atribuţii în domeniu” a declarat Ileana Dumitru, Director Legal & External Affairs, BAT Romania.

„Recordul înregistrat de comerţul ilicit cu ţigarete în 2016 reflectă situaţia extrem de dificilă în care s-a aflat piaţa legală a ţigaretelor, situaţie generată de incertitudinea legislativă în care ne-am desfăşurat activitatea, în absenţa unui dialog transparent şi constructiv al autorităţilor de reglementare cu reprezentanţii celui de-al doilea mare contribuabil la bugetul de stat. Într-un mediu ostil, dominat de teme false şi acuzaţii nefondate lansate de activiştii antitutun, Comitetul inter-ministerial pentru coordonarea politicilor în domeniul tutunului a fost, practic, anihilat. Astfel, deşi trebuia să avem o lege care să transpună Directiva privind fabricarea şi comercializarea ţigaretelor până la 20 mai, guvernul a tergiversat aprobarea proiectului, care a devenit lege şi a intrat în vigoare pe repede înainte abia la sfârşitul anului, acordând doar o lună pentru conformarea producţiei, în absenţa normelor de aplicare. Cadrul legislativ nu e complet, dat fiind că, pe lângă Normele de aplicare a legii 201/2016 urmează să fie adoptat un număr record de acte secundare sub forma unor ordine de ministru. Aşa cum am arătat, incertitudinea permanentă şi reglementările disproporţionate nu duc la atingerea obiectivelor de sănătate publică, ci au ca efect direct creşterea contrabandei” a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria.

„După ce în luna septembrie a fost înregistrată o creştere abruptă a pieţei negre în toate regiunile ţării, media anuală calculată de Novel vine ca o concluzie îngrijorătoare a evoluţiei fluctuante a comerţului ilegal din 2016. Faptul că regiunea nord-est continuă să fie şi în acest an cea mai afectată de comerţul ilegal ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toate instituţiile statului. În plus, aşa cum se întâmplă de fiecare dată în sezonul rece, ţigaretele traficate ilegal în această perioadă se regăsesc pe piaţă abia în primăvară, aşadar este de aşteptat ca în lunile următoare nivelul contrabandei să crească. Ca urmare, este cu atât mai mult necesară o abordare echilibrată a cadrului de reglementare în care ne desfăşurăm activitatea şi aplicarea cât mai curând a Strategiei Naţionale de combatere a comerţului ilegal, iniţiată de Autoritatea Vamală” a precizat Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

„Şi în 2016, autorităţile au folosit toate resursele pe care le-au avut la dispoziţie în scopul combaterii comerţului ilicit cu ţigarete. Au fost făcute sute de percheziţii, s-au destructurat zeci de reţele de crimă organizată, au fost descoperite fabrici ilegale şi magazine aprovizionate de contrabandişti. Doar în luna noiembrie a anului trecut, DIICOT şi Poliţia de Frontieră au confiscat în Botoşani un tir cu 670.000 pachete ţigarete ilegale. Toate aceste eforturi nu au reuşit să contrabalanseze un cadru de reglementare instabil, care s-a reflectat pe parcursul anului şi în bilanţul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care a arătat fluctuaţii semnificative ale încasărilor din accize. Ca urmare, este necesar ca acţiunile autorităţilor de aplicare a legii să fie susţinute de toţi factorii cu putere de decizie într-un domeniu care aduce la buget circa 3 miliarde de euro anual” a declarat Adrian Pirau, Director Comercial, Imperial Tobacco Romania.

Totodată, pentru reducerea contrabandei pe viitor, sunt necesare mai multe schimbări legislative, pe care producătorii de ţigarete, împreună cu autorităţile de aplicare a legii le solicită de ani de zile. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de contrabandă cu ţigarete, este necesară clarificarea situaţiei la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou.

Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier. În 2015, companiile de tutun au virat la buget circa 3 miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă aproape 2% din PIB, sau echivalentul a 12,5% din totalul veniturilor bugetare. (Comunicat de presă)

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI