În această iarnă

Comercianţii din Piaţa Mare, în frig, din cauza proiectantului

> Primarul Ion Lungu se angajase la branşarea obiectivului la termoficarea comună, însă proiectul prevedea, printre altele, un sistem de panouri solare şi corpuri de încălzire cu ventilo-convectoare > „Proiectantul a conceput şi pornit într-un fel, dar s-a revenit, pentru că am cerut ca să încălzim Piaţa Mare de la sistemul centralizat al oraşului” a spus edilul-şef

Iarna aceasta, Piaţa agroalimentară din Suceava nu a mai avut parte de încălzire, din cauza proiectantului lucrărilor de modernizare a obiectivului din centrul reşedinţei de judeţ. Astfel a declarat primarul Ion Lungu, care a lăsat de înţeles că documentaţia în cauză nu prevedea racordarea instalaţiilor cu pricina la sistemul centralizat de termoficare, aşa cum şeful municipalităţii se angajase. Potrivit previziunilor, încălzirea primului tronson al Pieţei Mari trebuia să fie funcţională încă de la începutul sezonului rece în  curs, în bugetul pe anul trecut fiind rezervată, cu această destinaţie, suma de 500.000 de lei. „Este o lucrare restantă şi îmi cer scuze pentru aceasta, întrucât, din păcate, s-a întârziat cu documentaţia. Proiectantul a conceput şi pornit într-un fel, dar s-a revenit, pentru că am cerut ca să încălzim Piaţa Mare de la sistemul centralizat al oraşului. S-a modificat proiectul, acesta fiind în sfârşit finalizat, iar autorizaţia de construire emisă” a spus ocupantul fotoliului administrativ din Areni.

Ion Lungu a promis că, după aprobarea bugetului pe anul 2017 şi asigurarea finanţării, execuţia va fi scoasă la licitaţie, astfel încât, în iarna viitoare, producătorii agricoli nu vor mai îngheţa de frig în spatele tarabelor. Conform hotărârii Consiliului Local din septembrie 2016, proiectul de încălzire a Pieţei agroalimentare centrale prevedea, printre altele, montarea unui sistem de două panouri termice solare, echipat cu câte 20 de tuburi vidate; a unui boiler de 100 de litri; a patru corpuri de încălzire formate din ventilo-convectoare, cât şi a şase perdele de aer cald. Piaţa Mare a fost reabilitată în urmă cu mai mult de un an, prin intervenţii de înlocuire a acoperişului, de modernizări şi dotări efectuate la interior, după acestea primarul Ion Lungu reliefând că unul din cele două tronsoane va încălzit prin branşarea la reţeaua de termoficare a municipiului Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI