Mitul zborului revenea din nou în atenţie, la începutul secolului XX. Fascinaţia desprinderii de Pământ era deja mult prea mare pentru ca studiile de aerodinamică de până atunci să nu fie reconsiderate şi sub aspect aplicativ, iar zborul, purtat de dor, al lui Hiperion, începea să fie năzuit şi ca experienţă umană. Zborul, cu un aparat propulsat reactiv, realizat de Henri Coandă, a devenit atunci, în mijloc de decembrie 1910, la Paris, evenimentul cel mai important din acea perioadă de început a aviaţiei.
Coandă voia să arate lumii că oamenii se pot desprinde de pământ şi se pot reîntoarce la el purificaţi de către legile naturii.
Aşa s-a născut avionul cu reacţie „Coandă 1910”, primul aparat aeroreactiv şi aerodinamic din lume şi, de la acesta, celebrul efect Coandă, cu numeroasele aplicaţii practice ulterioare.
În acea perioadă, în care cei preocupaţi de zbor îşi canalizau atenţia mai mult spre desprinderea propriu-zisă de sol, Coandă face serioase studii şi încercări în domeniul aerodinamicii, îndreptându-şi atenţia atât asupra îmbunătăţirii portanţei, prin forma secţiunii aripii (presiunea să devină minimă deasupra aripii), cât şi asupra propulsiei, perfecţionând motorul cu reacţie, pe care îl va folosi la avionul său.
În octombrie 1910, cu ocazia celui de-al doilea salon internaţional de aeronautică de la Paris, H. Coandă a prezentat primul aeroplan cu reacţie din lume. Aparatul a stârnit un interes deosebit, prin noutatea cu caracter constructiv, faţă de celelalte aeroplane expuse în acelaşi salon de către de constructorii în domeniu din acea vreme.
Construcţia avionului „Coandă 1910” a fost precedată de numeroase experimente de aerodinamică, intrate în atenţia oamenilor de ştiinţă şi constructorilor aeronautici. Pentru avionul său cu reacţie, Coandă a trebuit să inventeze aproape totul. A făcut numeroase experimente, unele inedite, mai ales în ceea ce priveşte profilul de aripă, care să asigure sustentaţia, considerând că aripile aeroplanelor şi elicele aeriene sunt ele însele maşini cu reacţie. A conceput astfel, pentru avionul său, o aripă cu profil gros, diferită de ceea ce s-a folosit înaintea sa, care asigura un coeficient de portanţă mare. Îşi construieşte aparatul, care în cele din urmă rezultă de o formă foarte „modernă”, o adevărată pasăre în spaţiu. Era totul pregătit, iar, în timpul primei încercări, Coandă observă, accidental, la propriu şi la figurat, un fenomen nou, neaşteptat – deviaţia jetului de gaz, la curgerea în vecinătatea unei suprafeţe. La puţin timp după acest zbor, Coandă a relatat observaţia sa reputatului specialist în aerodinamică Theodore von Karman, de la Universitatea din Gottingen, care, apreciind că fenomenul reprezintă o descoperire, l-a denumit „efectul Coandă”.
Efectul Coandă a apărut, ca mai toate marile descoperiri, în mod surprinzător. Fenomenul a fost observat la 16 decembrie 1910, în cursul primului zbor aeroreactiv din lume, pe aerodromul Issy les Moulineaux de lângă Paris. Urmărind evoluţia flăcărilor ce părăseau ajutajele motorului său cu reacţie, Coandă a constatat că acestea, în loc să fie deviate spre exterior de plăcile deflectoare, dimpotrivă, erau atrase şi lipite de pereţii fuselajului. În situaţia aceea, fenomenul era nedorit şi foarte periculos, purtând să ducă la aprinderea aparatului. Fenomenul este apoi cercetat şi teoretizat.
Pe baza „efectului”, Coandă dezvoltă numeroase aplicaţii practice în domeniul aeronauticii sau în alte domenii, un rol important avându-l dispozitivul Coandă pentru controlul stratului limită la aripi echipate cu dispozitive de hipersustentaţie.
Au trecut 100 de ani de atunci. Păsările de oţel de tip Coandă s-au perfecţionat şi brăzdează cerul, pentru ca noi să ajungem, şi cu sufletele, purtaţi şi de Păsările Măiastre ale lui Brâncuşi – locuitor şi el al Parisului de atunci – mai aproape de anonimatul Naturii, ad perpetuam rei memoriam*.
VIOREL CHIRICA
*Text de pe medalia jubiliară consacrată lui Henri Coandă
Comentarii