Mai pe la începutul lui decembrie ăsta, pentru că răbdasem o emisiune electorală şi nu aveam nimic prin sertare împotriva lehamitei, m-am dus, cu inima pregătită să zburde şi zâmbetul la îndemână, la Nică a lui Ştefan a Petrei, ştiut de eternitate drept Ion Creangă. I-am deschis – cu sfială – cartea, mi s-a luminat sufletul de la strălucirile ei nestemate şi am prins curaj. Mi-am adunat gândurile răvăşite de la câte toate îndrugate de gurile bogate şi m-am sumeţit: să-mi caut răspunsurile acolo, în comoară.
Oare, de data asta, o nimerim cu votul? – m-am întrebat. „Când este să dai de păcat – mi-a răspuns –, dacă-i înainte te sileşti să-l ajungi, iar dacă-i în urmă stai şi-l aştepţi. Că viţa-de-vie tot în vie, iară viţa-de-boz tot răgoz. Şi când nu-s ochi negri, săruţi şi albaştri. Pentru că-n ziua de azi, dacă nu-i fi şi cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinţii. Ş-apoi, să fie cineva de tot bou, încă nu este bine.”
Au fost atâtea programe, proiecte, platforme… „Te miri ce şi mai nimica: Au umblat şi dânşii aşa, de frunza frăsinelului. Feciori de ghindă, fătaţi în tindă, că Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut, lume de toată mâna. Spunea cumva cineva câte ceva pe undeva, care era cam aşa şi nu chiar aşa: arde focu-n paie ude. Că de-atunci e rău în lume, de când a ajuns coada să fie cap.”
…promisiuni… „Gura lui era clopot, că avea gâdilici la limbă. Frunze-n buze, lapte-n ţiţe, drob de sare în spinare, mălăieş în călcăieş, smoc de flori pe subsuori. Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză, nu-i bărbânţă. Se pornesc cu graba şi se întâlnesc cu zăbava. Vorba ceea: găsise un sat fără câni şi se primbla fără băţ. Însă de unde să iei, dacă n-ai pus? Şi de-a surda baţi apă-n chiuă să s-aleagă unt, că nu s-a alege nicicum.”
Bine, dar românul… „Îi e greu până se-apucă de treabă, că, de lăsat, îndată se lasă. Este un om de aceia căruia-i mâncă toţi câinii din traistă: el fuge de noroc şi norocul de dânsul. Busuioc de pus la icoane, nu alta: crâşcă din măsele, însă tace cum tace peştele-n borş. Ca Dănilă Prepeleac: dintr-o păreche de boi s-a ales cu-o pungă, şi aceea goală. De-i merge colbul!”
Poate că acela fudul… „Cam încreţeşte din sprâncene. Şi şade-n unghiu ca un junghiu, iară când se mânie, face sânge-n baligă Că nici la el nu i-a tors mă-sa pe limbă. Să nu-l atingă cineva cu cât e negru sub unghie, că-şi azvârle ţărnă după cap, ca buhaiul. Şi nu-i e a pune umăr cum nu-i e cânelui a linge sare, precum la toţi aceia de nu-i încape cureaua. Însă s-a purtat tot hursuz ş-a uitat că-n care cămeşă s-a mâniet, într-aceea s-a dezmânia. Mie mi-e drag să fie omul fătat, nu ouat, ca să nu-i zic mai bine te făcea mă-ta mânz şi te mâncau lupchii.”
…sau aceea ţanţoşă… „Cam pestriţă la maţe, cum s-ar mai zice la noi în ţărăneşte. Cât era ziulica de mare nu-şi mai strângea picioarele: dintr-o parte venea şi-n alta se ducea, împopoţonată şi netezită pe cap de parc-o linsese viţeii şi alintându-se cum s-alintă cioara-n par, ba şi rugându-se ca râma, apără-mă de găini, că de câni nu mă tem. Ş-apoi, dacă s-a da baba jos din căruţă, de-abia i-a fi mai uşor iepei.”
În materie de politică externă, răspopitul a fost scurt: „Dacă-i dai nas lui Ivan ţi se suie pe divan, aşa că paşol na turbinca, ciorti!”
În concluzie: „Vorba ceea: te-aş vârî în sân, dar nu încăpi de urechi. Părinţii mănâncă aguridă, iar fiilor li se strepezesc dinţii, aşa că tot îs mai aproape dinţii decât părinţii: ce-au căutat pe nas le-a dat. La calic slujeşti, calic rămâi: dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit. Ţineţi minte că una-i una şi două-s mai multe: când văd că mâţa face mărazuri, ţ-o strâng de coadă de mănâncă şi mere pădureţe, ca să nu se înnărăvească. De făcut treabă nu cade coada nimărui, iară oamenii-s precum copacii: ista-i bun de amânare, cela de tălpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toacă. Că ce-i mai greu de ales decât omul?”
Comentarii