La mulţi ani, 2017 !

Cele mai reuşite rateuri ale anului scurs

(Nu toate, că nu încăpeau. Şi nici n-am vrea să continue)

Cercetarea privind raportul dintre realitate şi imaginaţie în bilanţurile guvernărilor nu s-a putut finaliza, deoarece aparatele de măsurat adevărul au îngheţat. De vină – s-a stabilit – a fost apa de ploaie din cifrele prezentate de guvernanţi, precum şi înţelepciunea populară, de la care aflăm cine îngheaţă apele.

A eşuat şi studiul care urma să cuantifice fidelitatea membrilor faţă de partidul în ideologia căruia au susţinut că se regăsesc, deoarece unii nu îşi mai amintesc exact unde au pus chestia asta, ideologia, iar alţii (de fapt, tot cam aceiaşi) nu şi-au găsit toate carnetele de apartenenţă, ca să ştie la ce grămadă să se refere. În schimb, studiile de stilistică aplicată au progresat, fără să dea îndărăt. (Dificultăţi lexicale au apărut la traducerea în limbile mari şi late a folclorului „scris oral” de neanonimi şi denumit, ştiinţific, manele, din cauza lui „Mânca-ţi-aş”). S-a reconfirmat şi civic, nu numai pe gramatica aplecată spre analfabeţi, că pleonasm este când spui acelaşi lucru cu două cuvinte (exemplu: babă bătrână, politician mincinos), iar nişte vânturaţi prin tribunale s-au convins că statul de drept nu este pleonasm. Cacofonia (nu dau exemple, că mă ruşinez pe dedesubtul subtextului) se produce atunci când din alăturarea a două bucăţele din cuvinte diferite ar rezulta un alt cuvânt get-beget, însă spurcat. Apropierea cuvintelor baron/buget, contract/comision (ş.a.), deşi miroase urât, nu este cacofonie, este program de guvernare.

Studiul cu tema „Personajele de bază din înjurăturile bărbatului român” nu s-a putut finaliza, pe de o parte din cauza insuficienţei de sfinţi consemnaţi în calendare (chiar dacă-s câte doi-trei pe zi), iar pe de alta ca o consecinţă a numărului copleşitor de adresanţi (vd. efectivele parlamentare). Cel privind puterea de cheltuire a femeilor scăpate în magazine a avut o soartă şi mai amară, întrucât a determinat falimentul rapid şi ruşinos al iniţiatorilor săi. Doar repartizarea pe sexe a preferinţelor şi orientărilor politice s-a bucurat de oareşce limpezeală, rezumată strălucit de o doamnă într-o etate dezvoltată şi cu autoritatea domestică neştirbită: „Ca să nu ne călcăm pe cozi, el cu tehnocratiţii lui şi eu cu tehnocratiţele mele.”

Nişte vai de târtiţa lor, care şi-au închipuit că pot respira, transpira sau aspira la ceva aşa cum îi taie capul pe ei, fără a fi vegheaţi, călăuziţi, înghesuiţi şi călăriţi de cineva versat în ce şi cum, au votat în consecinţă, ceea ce le-a oferit prilejul să se mire ce balamuc au reuşit să işte. A fost un fel de încununare a experimentului major al perioadei, ridicarea în slăvi a încrucişării dintre iohanism şi cioloşitate, care s-a soldat cu dezumflarea balonului de care atârna, spre hazul dragnelozei cu suspendare, îngrăşarea (îngroşarea?) salvatorilor salvaţi de ei înşişi şi îmbobocirea mişcătorilor oarecum populari. Gorghionella palidum, floricică plăpândă, s-a ofilit în laboratorul de abureli, udată în suc propriu.

Iar noi, aceştia…. Bravi plătitori de oale sparte, ducem cu râvnă, mai departe, tradiţia ce ne desparte de cei ce ştiu să-şi facă parte…..

 

La anul şi la mulţi ani!

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI