Minunea de la Codru

Nu, nu m-am exprimat greşit scriind cuvântul „Codru” cu majusculă. Nu este vorba de vreo pădure mai mare, astfel denumită, ci despre un sătuc de vreo 40 de gospodării, care este component al oraşului Cajvana. Din acele gospodării, în fiecare dimineaţă, îşi îndreaptă paşii spre şcoala din sat doar… zece copilaşi. Dar merg cu mare dragoste la această şcoală, deoarece ea este o bijuterie, dotată cu încălzire centrală, geamuri termopan, săli spaţioase şi o curăţenie demnă de-o farmacie dintr-o mare metropolă. Dar mai merg cu dragoste şi pentru că Traian Seserman, învăţătorul lor, nu întârzie niciodată. Şi mai este ceva ce-i atrage. Talentul domnului învăţător în arta picturii. Iar pasiunea pentru pictură a reuşit s-o transfere şi copiilor. Poate fi o altă preocupare mai nobilă decât aceasta? Nu cred şi iată de ce…

Dl Traian Seserman a ajuns cu mari eforturi să practice această meserie. A profesat şi la ciclul gimnazial şi liceal, predând arta desenului, până ce s-a hotărât să se aşeze la Şcoala Codru, după ce-a profesat 8 ani în comuna Todireşti, iar 16 ani la Liceul Tehnologic din Cajvana. Iată că aici, la Codru, a împlinit deja 4 ani de activitate ca învăţător, cu specializarea profesor de educaţie plastică, adică de desen.

De mult intenţionam să merg la această şcoală. Recent, discutasem cu dl director Nicolae Robu, acesta iarăşi vorbind foarte frumos despre dl Seserman şi activitatea sa. Ce poate fi mai măgulitor pentru un cadru didactic decât afirmaţia directorului că totul se datorează învăţătorului, pentru că „omul sfinţeşte locul.” Şi aşa ceva am putut şi eu să constat la faţa locului. Aceleaşi cuvinte de apreciere le-a avut şi primarul.

Am pornit şi cu echipa postului Cromtel tv Rădăuţi să realizez un reportaj la Şcoala Codru. Aşadar, l-am luat pe Sorin Simota, director de imagine, şi-am purces la drum. Aveam un rucsac burduşit de întrebări, pentru că pregătisem temeinic interviul. Îmi propusesem să-l „bombardez” cu o mulţime de întrebări. Voiam să aflu de ce directorul şcolii, Vasile Tomăscu, primarul, oameni din sat, cei cu care vorbisem, se exprimă aşa de frumos când vine vorba despre acest om. Vizitasem satul Codru în primăvara anului trecut, aşa c-am nimerit foarte repede şi-am rămas uimit de schimbările petrecute în exteriorul şcolii.

De cum am ajuns în apropierea clădirii, am observat vânzoleală în curte, erau prezenţi foarte mulţi copii, precum şi un microbuz care, probabil, îi adusese şi pe alţii; era maşina liceului.

Odată intrat în şcoală, am observat o sală de clasă plină, iar, în cea alăturată, o echipă de jocuri populare repeta. M-am dumirit despre ce-i vorba după ce-am stat de vorbă cu dl Traian Seserman şi cu dna Lidia-Loredana, distinsa lui soţie, tot cadru didactic.

„Aici am găsit un loc binecuvântat de Dumnezeu în care mă pot împlini. Aici pot picta într-o mare linişte. Am un avantaj foarte mare faţă de ceilalţi căjvănari: aici vin întâi păsările călătoare, aici culeg primele urzici, aici admir frumuseţile naturii şi fântâna lui Coroi, aici trăim în linişte eu şi familia mea. Aici sunt frate cu râul şi ramul. Pentru nimic în lume n-aş părăsi aceste meleaguri. Am avut diferite căutări, nu m-am înţeles pe mine, dar aici găsesc răspuns la toate şi mă regăsesc. Aici stau la dispoziţia copiilor permanent, fără să ţin cont de orele pregătite cu ei în afara programului şcolar. Zilele de sâmbătă şi duminică le închin tot copiilor. Este o plăcere să-i vezi cum lucrează, câtă pasiune pun în realizarea icoanelor sau a măştilor folclorice! Atunci, cum să nu te pui la dispoziţia lor; Nu contează ora la care vine un copil cu o problemă la mine, că nu-i iese un desen sau nu reuşeşte să finiseze o mască. Realizez cu ei trei lucruri: icoane pe lemn şi scoarţă de copac, măşti folclorice şi închistresc ouă. Nu pot să-i uit pe toţi profesorii care m-au îndrumat în această profesie, de la cei din ciclul primar, gimnazial, de la liceul de artă, de la şcoala populară de artă şi de la facultate. Eu sunt acum profesor pentru ciclul primar. Cu copiii pe care i-am îndrumat în pictură şi cu realizările lor am fost la diferite concursuri, de unde ne-am întors cu premii multe. Cum să-i uit pe cei care s-au străduit să realizeze icoanele sau măştile respective? Cum să nu-i iubesc pe părinţii copiilor care au asigurat condiţii bune acestora? Am urmat şi cursuri de restaurare, realizând apoi lucrări importante la diferite biserici, printre care şi biserica din Rădăşeni sau cea din Todireşti. Munca mea se regăseşte pe holurile şcolilor în care am lucrat, în diferite panouri şi planşe. În viaţa mea mă ghidez după proverbul chinezesc care spune că dacă vrei să-ţi faci planuri pentru un an, cultivă un ogor de orez, dacă vrei să-ţi faci planuri pe mai mulţi ani, sădeşte copaci, iar dacă vrei să-ţi faci planuri pentru o viaţă, educă oameni. M-am apucat de pictat pe scoarţă de copac din întâmplare. Am compătimit pădurea din această parte de sat, unde a fost cu secole în urmă un codru mare (a fost tăiat nemilos de om) şi m-am gândit să folosesc măcar scoarţa rezultată de la copacii tăiaţi. Căjvănarii sunt mari iubitori de măşti folclorice, dovadă şi ce veţi vedea acum, şi-am căutat să le cultiv pasiunea şi dragostea. Măştile le facem din resturi textile. La mine copiii lucrează jucându-se. Copilul nu trebuie să se simtă constrâns să facă ceva. Aşa va lucra cu mai multă dragoste. Ce mulţumire mai mare poate fi pentru un cadru didactic decât aceea când îi bat la uşă foşti elevi, care-i cer sfaturi pentru ceva sau îi urmează pasiunea? Aşa sunt Irina, o pasionată pentru pictură, acum învăţătoare de elită, sau Vasilică, care curând se va însura, dar vine pe la noi pentru a primi sfaturi pentru realizarea unor icoane. Ei şi nu numai ei au reprezentat Cajvana la diferite concursuri naţionale, cum a fost şi cazul concursului «Peştişorul de aur» de la Tulcea. Acolo ne-am prezentat şi cu membrii formaţiei de jocuri populare cu măşti; am cucerit inimile spectatorilor şi… trofeul festivalului! N-am forţat copiii să vină la cercul meu. De aceea nu am nici catalog, nici orele de pictură nu sunt trecute în norma mea didactică. Cu ei lucrez permanent. Dacă se-ntâmplă să lipsesc eu de acasă şi vin copii, am mare nădejde în soţia mea şi în fetele mele, care sunt şi ele pasionate de pictură şi se ocupă de copii” ne-a spus Traian Seserman.

Dl Seserman îmi pare a fi un adevărat Ion Creangă, atunci când începe să-ţi povestească. Pe când răspundea la întrebări şi era filmat, copiii erau supravegheaţi de dna Seserman, îmbrăcată într-un frumos costuma naţional local. Nu erau numai supravegheaţi, ci şi îndrumaţi cum să lucreze, pentru că fetiţele au cusut, fie cu bumbac, fie cu mărgele, iar băieţii au confecţionat măşti sub atenta supraveghere a elevilor mai mari aflaţi şi ei acolo.

…Căci am fost invitaţi în sala alăturată, unde se auzeau strigături. Echipa de jocuri bărbăteşti cu măşti a Liceului Tehnologic Cajvana încinsese un joc popular local, „Şchioapa”, urmat de „Cureaua” şi de „Arcanul”. Jucătorii erau îmbrăcaţi în costumele populare locale, predominând culoarea albă, încălţaţi cu opinci şi având bondiţe albe. Arătau – aşa cum afirmase cineva care i-a văzut în Italia – ca nişte daci coborâţi de pe Columna lui Traian!

Cum am intrat în sală, mi-am data seama că echipa este instruită de un fost component al echipei de jocuri populare a Ansamblului Profesionist „C. Porumbescu”, prof. Iulian Ciotu, director adjunct al liceului tehnologic. Şi au răsunat aplauze generoase, pentru că, pe lângă copii, veniseră destui părinţi din cătunul Codru: doar evoluau şi copiii lor!

Dar surprizele nu s-au încheiat aici. Cele două fete ale familiei Seserman, Diana-Anastasia şi Camelia-Teodora, au interpretat colinde de Crăciun. Glasurile lor au impus a fi ascultate într-o linişte de catedrală. Evoluţia lor a avut loc în faţa unui brad frumos ornat, ca pe vremuri. Pe crengile lui – mere dolofane, nuci, vată şi hârtie creponată; în celălalt capăt al clasei era pregătit un alt pom de Crăciun, ornat ca-n zilele noastre.

Oare se putea să lipsească Moş Crăciun? La un semn al dnei Seserman, pe uşa clasei a intrat acesta, cu un sac mare în spate, plin de cadouri, respectiv colăcei, pe care i-a dăruit tuturor. În urma lui veneau elevi de liceu, care-au împărţit tuturor pungi cu dulciuri; în fiecare pungă s-au găsit douăsprezece sortimente (!!!). N-am reuşit în primă instanţă să aflu numele sponsorului. Declaraţia dnei Seserman a fost că a sponsorizat… anonim. Dar eu sunt perseverent. Şi-aşa am aflat de la participanţi că sponsori au fost SC „Mitrofan” SRL şi Chindriş Toader şi Paraschiva, precum şi părinţii copiilor şi familia învăţătorului…

Şi, înainte de-a pleca, la invitaţia gazdelor, am încins o horă mare în curtea şcolii, mai abitir jucând membrii formaţiei de jocuri populare cu măşti. După aceea ne-am luat rămas bun de la gazde, de la copii, de la părinţi şi de la autorităţile comunale prezente, şi-am plecat spre casă, păstrând în suflete nişte amintiri superbe.

Text şi foto: prof. GH. DOLINSKI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: