Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei

Sfântul Ignatie Teoforul a trăit în primul secol creştin, având bucuria de a-L fi cunoscut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Numele de „Teoforul” înseamnă purtător de Dumnezeu. A fost luat în braţe de Mântuitorul şi s-a bucurat cu alţi copii de prezenţa luminoasă a Fiului lui Dumnezeu. Aşadar, putem zice că „Teoforul” mai poate însemna şi că a fost purtat de Dumnezeu.

„Lăsaţi copiii să vină la Mine!” Acesta este îndemnul care străbate veacurile şi ne arată că doar având puritatea şi nevinovăţia copiilor putem să moştenim Împărăţia Cerurilor!

Sfântul Ignatie a fost episcop al Antiohiei, cetate din Asia Mică, unde pentru prima oară s-au numit „creştini” cei care se închinau şi-L mărturiseau pe Hristos.

A fost un mare păstor de suflete şi un blând conducător. Era iubit de toţi antiohienii, creştini şi păgâni. În urma persecuţiilor din timpul împăratului roman Traian, mulţi creştini au suferit moarte martirică. Cetatea Antiohiei a fost martoră grozăviilor păgânilor şi martirajului multor sfinţi ai lui Dumnezeu.

Sfântul Ignatie a fost prins şi condamnat la moarte. A fost legat şi trimis de la Antiohia la Roma. Zece soldaţi îl păzeau pe blândul păstor al Antiohiei. În drumul spre Roma, Sfântul Ignatie s-a întâlnit cu bunul său prieten Policarp al Smirnei, un alt mare sfânt al Bisericii Creştine.

De ce a fost dus aşa departe Sfântul Ignatie pentru a fi martirizat? Sfântul Ignatie era în elita creştinilor din Antiohia, era o autoritate şi era considerat un trofeu pentru împăratul Traian.

Împăratul Traian a cucerit Dacia în urma celor două războaie aprige (101-102, 105-106). Pentru a sărbători aşa cum se cuvine, la Roma, împăratul a pornit serbări, festivităţi, petreceri şi spectacole. Creştinii erau daţi la fiare şi erau obligaţi să lupte în arene cu puternicii gladiatori. Aşa au murit mulţi creştini!

Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul a sfârşit viaţa pământească sfâşiat de lei înfometaţi. Este pomenit de Biserica noastră, în fiecare an, la data de 20 decembrie. (Pr. prof. JUSTINIAN-REMUS A. COJOCAR)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI