La Voievodeasa

Incendiu de proporţii, stins de pompieri după 6 ore de muncă

> O femeie de 60 de ani a primit ajutor medical în urma unui atac de panică

Acoperişurile unei case din satul Voievodeasa, comuna Suceviţa, pe circa 100 mp, al unei anexe pe 30 mp şi al unui grajd pe 50 mp s-au făcut scrum într-un incendiu anunţat miercuri pompierilor, aproape de ora 19.

În acelaşi incendiu au ars documente personale, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, circa 10 mc lemn de foc şi 5 tone de furaje, toate consumate de un incendiu de proporţii mari.

Au intervenit pentru localizarea şi lichidarea lui pompieri militari ai Detaşamentului Rădăuţi, împreună cu cei ai SVSU Suceviţa cu patru autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

În primele momente ale intervenţiei, pălălaia era deja mare şi cuprinsese aproape 200 mp din acoperişul clădirii corp comun ce cuprinde casa, anexa şi adăpostul de animale, gata să se propage la două locuinţe învecinate. Odată cu intervenţia salvatorilor, incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, după o muncă grea cu flăcările, ce a durat peste 6 ore.

„Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor soţiei proprietarului, în vârstă de 60 de ani, care a suferit un atac de panică. După ce şi-a revenit, femeia a refuzat transportul la spital” a comunicat plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii focului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI