Verificări ale inspectorilor DSVSA în pensiunile din judeţ

Inspectorii sanitari veterinari efectuează în preajma sărbătorilor de iarnă controale în unităţi de alimentaţie publică, restaurante, dar şi în pensiunile din zona turistică a judeţului Suceava.

Purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava, medicul veterinar Vasile Semeniuc, a declarat că în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă inspectorii sanitari veterinari suceveni din cadrul Serviciului Control alimente efectuează verificări la restaurantele şi pensiunile din zona turistică a judeţului, mai ales la cele care organizează mese festive de Crăciun şi de Revelion.

Vasile Semeniuc

Semeniuc a spus că verificările vizează condiţiile de igienă, dar şi provenienţa produselor alimentare de origine animală utilizate în realizarea meniurilor.

„Aici este o discuţie oarecum neclarificată. Sunt pensiuni care folosesc produse de origine animală provenite din gospodăria proprie. Legea spune clar că, la unităţile autorizate sanitar-veterinar, toate produse trebuie să provină din unităţi autorizate şi înregistrate sanitar-veterinar. Unii agenţi economici, respectiv pensiuni, folosesc lapte din gospodăriile proprii, altele folosesc cărnuri şi preparate din carne, însă să nu uităm că, în industria alimentară, alimentul are un regim special de comercializare. Şi mă refer la trasabilitate. Omul trebuie să dovedească că produsul este sigur şi nu pune în pericol sănătatea publică” a explicat Semeniuc, arătând că, de regulă, inspectorii sanitari veterinari efectuează verificări în unităţile de alimentaţie publică autorizate sanitar veterinar.

Purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava a subliniat că în această perioadă sunt continuate controalele în domeniul siguranţei alimentelor, dar şi în domeniul sănătăţii animale.

El a precizat că, în condiţiile apariţiei focarelor de pestă porcină africană din Ucraina, s­-au luat mai multe măsuri pentru limitarea mişcării animalelor, în special, a porcilor, care pot transmite boala.

Semeniuc a spus că personalul sanitar-veterinar din Punctul de Inspecţie de la PTF Siret face verificări pentru a nu se permite introducerea în ţară a cărnii de porc şi a produselor din carne de porc, iar în târgurile şi pieţele din judeţ s­-a interzis comercializarea porcilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: