„România rurală reprezintă un element foarte important în dezvoltarea fotbalului românesc”

 > A declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu

 Preşedintele Federaţiei Române Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul unei vizite efectuate în comuna vasluiană Pădureni, că România rurală reprezintă un element foarte important în dezvoltarea fotbalului românesc.

„Cunoaştem foarte bine pasiunea pentru fotbal, cu precădere în mediul rural, dar şi faptul că nu există posibilităţi. Pentru noi, România rurală reprezintă un element foarte important în dezvoltarea fotbalului şi chiar credem că România rurală poate contribui la dezvoltarea societăţii româneşti în ansamblul ei”, a declarat Răzvan Burleanu.

Oficialul FRF a participat, la Vaslui, la cea de-a patra selecţie organizată în cadrul Caravanei „Performanţa are viitor”, care are drept scop descoperirea unui nou membru al unei echipe de copii, care va fi coordonată de Ion Geolgău, Jean Vlădoiu şi Miodrag Belodedici. Copiii vor beneficia de o excursie la Barcelona şi de un cantonament la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Răzvan Burleanu a anunţat că FRF împreună cu UEFA şi cu o serie de sponsori a creat un fond de investiţii de aproximativ 3 milioane de euro, în vederea amenajării de terenuri de sport în mai multe localităţi rurale din ţară.

„Până la finalul lunii noiembrie, va fi întocmit caietul de sarcini în vederea organizării licitaţiilor pentru finanţarea a aproximativ 25 de terenuri de sport. Încercăm să aducem şi mai mulţi bani, cu sprijin din partea autorităţilor locale. În anul 2017, îmi doresc să inaugurez un astfel de teren în judeţul Vaslui”, a mai spus Burleanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI