Doi tineri din Dolhasca au suferit răni grave după ce au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului, în comuna Dolheşti.
Poliţia Suceava a informat că duminică, la ora 02.50, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă, pe DJ 208, pe raza comunei Dolheşti, un tânăr de 26 de ani, din oraşul Dolhasca, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit carosabilul şi a intrat în coliziune cu un copac situat pe marginea drumului.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unui tânăr, de 19 ani, din oraşul Dolhasca, pasager în autoturism.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.


























Comentarii