21 de absolvenţi de medicină generală, medicină dentară şi farmacie din judeţul Suceava şi-au depus, în perioada 14-28 octombrie a.c., dosarele în vederea participării la sesiunea 2016 a examenului de rezidenţiat.
Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Cătălina Zorescu, până în cursul dimineţii de vineri, şi-au depus documentaţia în vederea participării la examenul de rezidenţiat 21 de candidaţi, din care nouă s-au înscris pentru domeniul medicină, şapte pentru domeniul medicină dentară, iar cinci pentru domeniul farmacie.
Sesiunea 2016 a examenului de rezidenţiat va avea loc în data de 20 noiembrie şi se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Târgu Mureş şi Timişoara.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, pentru examenul de rezidenţiat din acest an au fost introduse specialităţi noi, precum cardiologia pediatrică, gastro-enterologia pediatrică, nefrologia pediatrică, oncologia şi hematologia pediatrică, pneumologia pediatrică şi microbiologia clinică.
Sursa citată precizează că listele cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii, vor fi afişate în data de 7 noiembrie a.c., pe portalul destinat acestui concurs.
„Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu. Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu”, menţionează Ministerul Sănătăţii.


























Comentarii