> El a venit la BEJ Suceava cu aproape 12.000 de semnături de susţinere
Medicul Alexandru Paziuc şi-a înscris, joi, candidatura ca independent pentru funcţia de deputat şi a prezentat la Biroul Electoral Judeţean Suceava aproape 12.000 de semnături de susţinere, dublul numărului necesar.
Paziuc a spus că se adresează celor care vor o altfel de politică şi altfel de rezultate.
„Toate aceste semnături, 11.827, nu fac altceva decât să-mi întărească convingerea că sunt pe drumul cel bun” a spus medicul psihiatru.
El a menţionat că au fost colectate peste 13.000 de semnături, dar că ultimele liste nu le-a mai putut înregistra oficial la BEJ Suceava. „Aştept voturi de la cei care s-au săturat de un anumit comportament politic, care s-au săturat de un anumit spectacol, care s-au săturat de promisiuni, de discursuri demagogice” a mai declarat Paziuc.
El a spus că este un ceas al schimbării. ”Cred că la acest ceas se vor trezi foarte mulţi” a precizat candidatul.
Alexandru Paziuc a spus că dacă va accede în Parlament nu se va înregimenta în niciun partid politic, dar a recunoscut că este de centru-dreapta.
„Am fost liberal şi sunt de formaţie liberală, respect munca şi tot ce înseamnă un beneficiu în interesul cetăţeanului” a declarat medicul.
El a ţinut să sublinieze că această candidatură nu este o palmă dată liberalilor din Câmpulung Moldovenesc. „Nu este nicio palmă dată liberalilor. Liberalii mei de la Câmpulung Moldovenesc m-au propus să candidez pe lista deputaţilor. Nu este o palmă dată liberalilor mei din Câmpulung” a menţionat Alexandru Paziuc.
El a mai declarat că dacă va fi ales deputat preocuparea sa principală va fi legată de strategiile de sănătate, dar că totodată va fi preocupat în egală măsură de educaţie şi cultură, cele trei asigurând „coloana societăţii”.
Alexandru Paziuc a mai spus că doreşte o campanie electorală constructivă, care să unească oamenii şi nu să-i dezbine, aşa cum a fost în ultimii ani, şi să fie în interesul tuturor pentru mai bine.
El a mai declarat că nu va face spectacole somptuoase şi promisiuni nesustenabile.
„Voi merge din casă în casă şi voi vorbi cu oamenii. Sunt foarte mulţi nehotărâţi şi pe ei trebuie să-i conving” a mai spus Paziuc.



























Comentarii