Uniunea Salvaţi România – Organizaţia Judeţeană Suceava a depus miercuri, la Biroul Electoral Judeţean Suceava, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
USR Suceava a depus liste incomplete, fiind înregistrate doar şase candidaturi la Camera Deputaţilor şi trei pentru Senat, în condiţiile în care listele complete trebuie să conţină 13 candidaţi la Camera Deputaţilor şi şase la Senat.
Pentru Camera Deputaţilor, lista este deschisă de Cristian Pîrghie, urmat de preşedintele organizaţiei, Teodora Munteanu. Pe următoarele locuri se află Radu Plămădeală, Mihai Ilie Maierean, Alexandru Georgian Istrate şi Ion Marin.
La Senat, lista candidaţilor USR este deschisă de Radu Tudor Ciornei şi continuată cu Ciprian Văcăreanu şi Lorena Ignătescu. Preşedintele USR Suceava, Teodora Munteanu, a precizat că aceste candidaturi au fost selectate în Biroul Judeţean al USR Suceava, cu respectarea principiilor de etică impuse la nivel naţional şi a valorilor pe baza cărora a luat fiinţă Uniunea Salvaţi România: transparenţă, competenţă şi onestitate, cu convingerea că politica se poate face altfel.
Listele de candidaţi au fost validate de Biroul Naţional al Uniunii Salvaţi România, a menţionat liderul USR Suceava.
Teodora Munteanu a declarat după depunerea listelor de candidaţi că USR doreşte să facă o altfel de politică. Candidaţii partidului nu au mai făcut politică până în prezent.




























Comentarii