Contrabandist câmpulungean prins de poliţişti 

Un contrabandist din municipiul Câmpulung Moldovenesc va trebui să răspundă în faţa legii după ce a fost prins de poliţişti. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, luni, aproape de ora 10, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc a identificat staţionat pe strada Mărţişorului „un autoturism suspect, la volanul căruia se afla un localnic de 65 de ani”. În urma verificării interiorului autoturismului, a unui alt autoturism aparţinând aceluiaşi bărbat şi a unui magazin de haine second-hand situat în imediata apropiere şi administrat de soţia bărbatului, de 62 de ani, din localitate, poliţiştii au identificat 470 pachete cu ţigarete de provenienţă extracomunitară şi şase sticle cu băuturi alcoolice fără timbru fiscal, pentru care cei doi soţi nu au putut prezenta documente legale de provenienţă. Bunurile în valoare de circa 5.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI