Pe parcursul săptămânii trecute, lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au desfăşurat activităţi de prevenire şi informare, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, grupul ţintă fiind persoane vârstnice vulnerabile la infracţiunile de „furt prin împrietenire”. Şi asta pentru că doar pe parcursul acestui an, la nivelul IPJ Suceava au fost sesizate nu mai puţin de 72 de furturi realizate astfel. S-a mers din casă în casă, iar unde acest lucru nu s-a putut, activităţile au fost desfăşurate în spaţiile publice, în parcuri şi pieţe, informarea efectuându-se prin înmânarea de materiale preventive (scrisori, pliante, broşuri). Peste 1.000 de astfel de materiale au fost distribuite de poliţişti în municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Din păcate, în ciuda numeroaselor astfel de acţiuni derulate de poliţişti, se pare că bătrânii nu prea vor să ţină cont de sfaturile primite şi continuă să cadă victime ale hoţilor. Tocmai de aceea oamenii legii l-au inventat pe „nepotul isteţ”. Peste 100 de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani din cadrul şcolilor generale nr. 3 şi 9 şi din cadrul Colegiului Naţional „Petru Rareş” au participat la instructajele oamenilor legii şi au devenit „formator în familie”. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ, aceştia şi-au asumat un rol activ în diseminarea, în familiile lor şi în societate în general, a recomandărilor preventive şi a măsurilor de siguranţă personală şi patrimonială.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii