Acum, la ceas aniversar, când şcoala din Bucşoaia împlineşte o sumă rotundă de ani, o existenţă de două veacuri încheiate, este momentul potrivit să ne reamintim şi despre dascăli care au lăsat urme adânci în viaţa şcolii şi comunităţii. Unul dintre aceştia a fost profesorul Leon Şandru (n. 3.02.1909, Capu Câmpului – m. 25.06.1991, Gura Humorului).
După absolvirea Şcolii Normale din Văscăuţi de pe Ceremuş, din nordul Bucovinei, a ucenicit în învăţământ în satul natal şi la Bucşoaia pe la mijlocul perioadei interbelice, după care a fost admis şi a urmat Conservatorul din Cernăuţi, devenind profesor de muzică în spaţiul humorean, inclusiv la liceu şi şcoala pedagogică din Gura Humorului, până la pensionare.
A fost un om energic, milităros, ferm, cu verb şi vaste cunoştinţe, patriot, implicat profund în viaţa socială şi a tinerilor. La Bucşoaia a înfiinţat corurile şcolii, bisericii şi plugarilor din sat. A organizat şi condus cu măiestrie formaţiile de gimnastică ale şcolarilor, arcaşilor şi premilitarilor (ansambluri sportive, care alegorice şi piramide) pentru cea mai mare manifestare străjerească din Bucşoaia, pe 2 iulie 1937, unde au participat însuşi regele Carol al II-lea şi numeroşi alţi demnitari.
În acei ani însă, în capitala universitară a provinciei înmugureau mişcări intelectuale cu tente naţionaliste, iar unora dintre studenţi, absolvenţi sau profesori, nu le erau străine. În Mişcarea Iconar şi altele aderaseră tineri de mare perspectivă intelectuală, precum M. Streinu, Tr. Chelariu, C. Nimigeanu, Tr. Brăileanu (vezi şi R. F. Bruja, „Extrema dreaptă în Bucovina”, 2012). Tot pe atunci, în 1933, apare o revistă de „Literatură, Critică, Informaţii şi Artă” numită „Crai nou”; efemeră, cu doar două numere lunare, iunie şi iulie, condusă de Leon Şandru şi Teofil Lianu (Dumbrăveanu), consătean şi prieten al muzicianului. Atunci şi acolo o fi debutat Şandru, care semna la început Leon Humoreanu sau Leon Şandru Humoreanu.
Până la venirea lui Antonescu la cârma ţării, Şandru s-a ocupat îndeaproape de problema educării tineretului în spiritul dragostei de muncă şi de ţară, pătruns de ataşamentul faţă de regalitate. Iată structura organizatorică a arcăşimii bucovinene subordonate Străjii Ţării în anul 1940: Mare Vornic era Carol al II-lea. Titlul în primise la Bucşoaia în 1937. Vornicul Arcaşilor Bucovinei se numea Filaret Doboş, profesor secundar şi inspector şcolar, de loc din Ilişeşti. Vicepreşedintele Vorniciei era conf. univ. dr. Teodor Bălan. Fiecare judeţ era condus de un staroste. Judeţul Câmpulung îl avea în frunte pe starostele Leon Şandru, în timp ce Legiunea de Străjeri îl avea conducător pe Alexandru Sahlean, fiul fostului director al şcolii din Bucşoaia, Matei Sahlean. Starostia se împărţea în 5 sameşii, câte una pentru fiecare plasă: la Dorna – I. Priscornic, preotul plasei; la Câmpulung – prof. sculptor I. Sârghie; Suha îl avea sameş pe învăţătorul D. Faraon, iar la Gura Humorului… Leon Şandru!
Veni războiul. Încă din prima zi, ofiţerul rezervist pleacă la oaste şi, din păcate, în acelaşi an 1941, la Cotul Donului este rănit la un picior. Urmează spitalul, proteza, demobilizarea şi în tot restul vieţii a purtat cu onoare patriotică acest handicap. Modul şi împrejurările în care a fost rănit au fost descrise de ofiţer într-o broşură publicată în timpul războiului.
Aşa-zisele păcate ale tinereţii sale demne şi verticale sunt plătite prin anii ’50 ai dictaturii proletariatului cu libertatea, exact când una din fiicele sale, distinsa profesoară de mai târziu Virginia Ghergu, fiind studentă, avea mare nevoie de prezenţa şi sfaturile tatălui, ca de altminteri şi surioara sa, Maria, cu unele probleme de sănătate. Neputând fi însă acuzat şi condamnat, este eliberat, cu posibilitatea de a se reîncadra în învăţământ. Unde găseşte un post? Ei bine, din nou la Bucşoaia. În anul şcolar 1952 – 1953 predă matematica şi fizica (!?).
Cel ce scrie aceste rânduri l-a avut profesor. Părea dur, prea serios, intolerant. Se zicea chiar că ar fi lăsat corigenţi şi repetenţi câţiva liceeni la muzică. Voia ca mai toţi băieţii să se înscrie la orele de ansamblu – cor, deşi cu toţii ne doream participarea la sport. Dar sub această platoşă a fermităţii şi sobrietăţii se ascundea un suflet sensibil, cu educaţie muzicală, literară şi filosofică alese, bine argumentate în conversaţii. În timpul liber compunea piese muzicale polifonice şi scria multă poezie. În timpul războiului îi apăruseră numeroase creaţii literare – proză, poezie, editoriale – în „Revista Bucovinei” şi în „Bucovina literară” din care spilcuim câteva titluri: „Toamna”, „Rugă de cioban”, „Stâna dintre ape”, „Convertirea lui Ioachim”, „Câmpulungul nostru de totdeauna”, „Braconierul”, „În umbra anilor” (nuvelă) ş.a. După 1945 nu i s-a mai publicat nimic, mai multe sute de poezii grupate în câteva volume dactilografiate şi frumos legate aşteaptă încă să vadă lumina tiparului. Titluri incitante pot fi: „Cântec pentru Putna”, „Hotarele în sânge”, „Poem centenar”, „Plai humorean” etc. Cităm câteva stihuri din Versuri la pragul vârstei (1986): „Ne place să privim la omul drept/ Care-a purtat prin şcoli făclii aprinse/ Ce stau în tineret mereu nestinse/ Din mâna bună-a unui înţelept.// Paşii lui pe căile vieţii/ Nu-i va şterge curând uitarea/ Ei vor fi pe drumul nostru zarea/ Şi lumina caldă-a dimineţii.// Pe treapta vârstei unde se găseşte/ Are-n faţă orizont deschis/ Cu înălţimi ce le-ntâlneşti în vis/ Unde gândul către vârf priveşte”.
Sau din poezia „Versuri“: „Din inima pământului venim/ Şi-n geologia lui ne contopim/ Cu timpul milioanelor de ani/ Fiind cu ieri şi azi contemporani.// După legea vieţii-am fost de toate/ Ape, vulturi, stânci, Carpaţi şi poate…/ Rădăcini prin lună şi prin soare/ Am ajuns cu ochii lor şi-o floare.”
S-au împlinit 25 de ani de când Profesorul se odihneşte pe o terasă a cimitirului humorean de unde percepe simfonia şoptită a pădurii de mesteceni de sub Bogdăneasa, ce se leagănă mlădios în proximitatea monumentului funerar.
Comentarii