> „Nici într-un caz, eu, ca primar, nu voi da autorizaţie să se monteze bannere în municipiul Suceava”, pune în vedere edilul-şef > Afişajul necorespunzător se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 de lei şi 1000 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu 150 de lei – 1500 de lei, în cel al persoanelor juridice
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava atrage atenţia filialelor partidelor politice cu candidaţi la alegerile parlamentare de pe 11 decembrie să nu-şi comande bannere, deoarece montarea respectivelor mijloace de publicitate electorală va fi interzisă pe raza reşedinţei de judeţ.
„Aud că există deja preşedinţi de partide care au comandat bannere, însă vreau să anunţ foarte respectuos că nimeni nu va pune vreun banner în Suceava, nici măcar Partidul Naţional Liberal. După cum se ştie, nici la alegerile locale nu au fost puse, nici în precampanie, nici perioada de campanie electorală. S-au amplasat corturi în precampanie, dar nici într-un caz bannere”, a spus Lungu.
Şeful municipalităţii spune că, începând de pe 1 decembrie, pe stâlpii vizaţi de formaţiunile politice vor fi amplasate instalaţiile luminoase pentru sărbătorile de iarnă, iar reclama electorală nu ar face decât să urâţească peisajul ornamental din această perioadă anului. „Nici într-un caz, eu, ca primar, nu voi da autorizaţie să se monteze bannere în municipiul Suceava. Aviz amatorilor, să nu vină şi să spună că deja le-au comandat sau făcut”, a pus în vedere primarul.
Ion Lungu susţine că în campania electorală vor fi stabilite locuri speciale pentru afişaj electoral, declarându-se mulţumit de felul în care aceasta s-a desfăşurat cu prilejul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din vară: „A fost, din acest punct de vedere, o campanie civilizată, nu am favorizat pe nimeni, respectându-se legea”.
În iunie 2016, Primăria Suceava a amenajat 32 de locuri de afişaj electoral, acestea fiind repartizate în toate cartierele. Mărimea standard a unui afiş a fost de 500×350 mm, pe un panou putând fi lipit câte un singur afiş, „în aşa fel încât să încapă toată lumea”. Pe de altă parte, o hotărâre a Consiliului Local prevede că aplicarea afişelor în locuri nepermise se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 de lei şi 1000 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu 150 de lei – 1500 de lei, în cel al persoanelor juridice.

























Comentarii