Prin modificarea legislaţiei

Comisarii de mediu vor amenda persoanele zgomotoase şi pe cele generatoare de mirosuri neplăcute

> În urma reclamaţiilor primite, atribuţiile comisarilor sunt extinse şi la persoanele fizice generatoare de poluare fonică şi olfactivă, vizate fiind şi activităţile care nu necesită autorizaţie, precum microferme, cluburi, restaurante cu mai puţin de 100 de locuri şi service-uri auto

Garda Naţională de Mediu desfăşoară o campanie de informare, demersul venind pe fondul propunerilor de modificare şi completare a HG nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, noile prevederi generând „o serie de temeri şi speculaţii” potrivit cărora personalul specializat „poate controla pe oricine, la orice oră, poate opri maşini în trafic şi sigila active”.

Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu transmite printr-un comunicat că, în baza modificărilor propuse, personalul instituţiei „controlează activităţile a căror desfăşurare poate avea impact asupra mediului şi/sau poate conduce la deteriorarea mediului”. În consecinţă, este urmărită asigurarea controlului inclusiv asupra activităţilor pentru desfăşurarea cărora nu este necesară eliberarea de acte de reglementare, dar care trebuie să respecte legislaţia de mediu, categorie în care intră, în primul rând, persoanele juridice şi persoanele fizice generatoare de poluare fonică şi olfactivă. De asemenea, vizate sunt activităţile care nu necesită autorizaţie de mediu, precum depozitele necontrolate de deşeuri, service auto, restaurantele cu mai puţin de 100 de locuri, microfermele şi cluburile producătoare de poluare fonică, toate făcând „obiectul majorităţii reclamaţiilor primite din partea cetăţenilor”.

Depistarea disimulării deşeurilor în mărfuri, posibilă prin verificarea documentelor financiar-contabile

Pe de altă parte, în comunicat se precizează că Garda Naţională de Mediu efectuează controale atât pe timp de zi, cât şi pe durata nopţii, deoarece, „de regulă, activităţile legale se desfăşoară în afara orelor de program”. Enumerate în acest sens sunt transporturile ilegale de deşeuri, deversările de substanţe periculoase în ape, emisiile de poluaţi în atmosferă, abandonările de deşeuri în locuri nepermise, dar şi poluările accidentale.

În ceea ce priveşte oprirea maşinilor în trafic, în comunicatul amintit se transmite că aceasta revine personalului specializat al Ministerului Afacerilor şi Internelor, Garda Naţională de Mediu controlând doar „dacă încărcătura autovehiculului oprit respectă legislaţia de mediu”.

Cât despre aplicarea sigiliilor asupra unor părţi de instalaţii, măsura este luată, în principal, „în vederea prevenirii utilizării necontrolate”. Procedura este aprobată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca exemplu fiind dată sigilarea instalaţiei de ocolire a sistemului de filtrare, în cazul emisiilor de noxe periculoase în atmosferă.

Nu în cele din urmă, Garda Naţională de Mediu combate părerea potrivit căreia poate solicita spre verificare oricare document, chiar dacă nu are legătură cu legislaţia de mediu.

În comunicatul Comisariatului Judeţean Suceava se evidenţiază că proiectul noilor modificări menţionează că Garda de Mediu poate solicita documente financiar-contabile necesare efectuării inspecţiei şi controlului de mediu”. „Prin verificarea acestor acte se poate depista disimularea deşeurilor în mărfuri, precum şi evaluarea lor cantitativă” relevă sursa citată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI