Scriitoarea Angela Furtună nominalizată, din nou, la Premiul USR – Filiala Iaşi, secţiunea Poezie

Cu volumul „Misterele de la Ilisos” (Ed. Vinea, 2015), scriitoarea Angela Furtună candidează din nou la Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, pentru anul 2015, la secţiunea Poezie.

Juriul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, pentru acordarea Premiilor pentru anul 2015, format din Cristian Livescu (preşedinte), Ioan Holban şi Vasile Spiridon, a nominalizat următoarele volume pentru Poezie: Angela Furtună, „Misterele de la Ilisos”, Editura Vinea; Nicolae Corlat, „Îngerii vin cînd nu-i chemi”, Editura Junimea; David Alexandru, „În absenţa celui numit nimeni”, Editura ePublishers; Sterian Vicol, „Memoria lui Femios” (III) – „Lelele şi elegiile lui Zterian”, Editura Junimea; Cristina Chiprian, „Himerele facerii şi himerele desfacerii”, Editura Junimea; Nicolae Panaite, „Secetă”, Editura Charmides. Rezultatele vor fi făcute publice la Uniunea Scriitorilor în luna octombrie, în cadrul unei festivităţi de gală.

Reamintim că scriitoarea Angela Furtună deţine câteva premii notabile ale Uniunii Scriitorilor, pentru volume publicate în ultimii ani: volumul „Pelerinul din Aqua-lung”, Ed. Vinea şi Ed. Integral, 2008, coperta şi grafica Păuna Dumitrescu, a primit Premiul „Mihai Ursachi” 2009; volumul „Monica Lovinescu. Est­etica. Geneze”, Ed. Vinea, sub egida Bibliotecii Bucovinei, 2012, cu fotografii de Dinu Lazăr şi două ilustraţii de Devis Grebu, a primit Premiul Convorbiri Literare pentru Eseu 2013; volumul „Post­hipnotice”, Editura Timpul, 2014, coperta şi grafica Devis Grebu, a primit Premiul „Cezar Ivănescu” 2014.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI