Flash

Nu-mi vine să cred unde s-a ajuns. Ştiam că politrucii noştri se bat pentru putere, pentru influenţă, pentru contracte ale firmelor lor cu statul, dar, spre surpriza mea, au ajuns să se bată şi pentru… maidanezi. Mă refer aici la marele scandal legat de un adăpost privat pentru patrupedele lătrătoare amenajat în apropierea celui administrat de primărie, în Lunca Sucevei. Măi fraţilor, toată floarea cea vestită a autorităţilor eliberatoare de avize şi autorizaţii s-a năpustit pe reprezentanta asociaţiei care a înfiinţat adăpostul privat. Că de ce nu i-a vaccinat antirabic şi anul acesta, că de ce căţeii sunt înregistraţi pe numele respectivei femei (da, au buletin, cipuri ş.a.m.d.), că de ce sunt ţinuţi închişi şi… nu-i scoate nimeni la plimbare în lesă. L-am mai auzit şi pe un viceprimar de-al nostru care susţinea că ei se chinuie să întreţină câteva sute de câini (femeia are doar vreo patruzeci şi ceva), că primăria încurajează adopţiile iar acel adăpost particular nu-şi are locul acolo. Afirmaţia legată de adopţii mi-a dat de gândit, având în vedere că şi asociaţia amintită face acelaşi lucru. O fi apărut cumva vreun conflict de interese din punctul acesta de vedere? Până una alta, femeia respectivă, prin ONG-ul ei, adună câinii vagabonzi pe speze proprii şi tot pe aceleaşi speze îi hrăneşte, îi vaccinează şi le asigură confortul pe care şi-l permite (de parcă în adăpostul finanţat de primărie din banii noştri ar duce-o câinii ca la pensiunile alea speciale cu jacuzzi, meniuri speciale, plimbări, locuri de joacă etc). Iar dacă face concurenţă instituţiilor statului înseamnă că bugetarii noştri scot ceva bănuţi din afacerea asta. De aia câinii mai amărâţi sunt lăsaţi pe străzi în continuare, probabil. Considerând că ilegalitatea existenţei adăpostului privat este o falsă problemă, vreau să-i întreb pe edili şi pe cei care nu mai încap de „doamna cu căţeii” de ce nu se uită pe străzile municipiului reşedinţă de judeţ, unde deja sunt haite serioase de „câini comunitari” (am mai scris eu că doar câinii sunt „comunitari” şi doar copii „ai străzii”)? Le dau şi câteva locaţii pe care le ştiu eu, deşi, sunt convins, sunt mult mai multe. Spre exemplu, în zona „Albina” la intrare în Piaţa Mică, în zona Areni, pe lângă fosta alimentară, prin spatele Hanului Domnesc ori prin mai centrul târgului, în părculeţul de lângă „Piaţa Drapelelor”… Aşa că lăsaţi prostiile şi interesele. Orice ajutor, pentru a scăpa animăluţele de eutanasiere legală sau nu, este nu acela de a susţine adăposturile private în mod obligatoriu, ci de a-i lăsa în pace pe cei care îşi asumă responsabilitatea funcţionării acestora pe banii lor.

 COSMIN LEAHU