CL Suceava urmează a decide asupra axei rutiere strategice Suceava – Iaşi

CL Suceava este chemat să se exprime asupra susţinerii modernizării axei rutiere strategice Suceava – Iaşi. Este vorba despre un proiect de anvergură, despre care „Crai nou” a mai scris, promovat în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 6 –„Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală”, Prioritatea de investiţii 6.1 „Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T”. În acest sens, conform ghidului solicitantului, Sucevei îi revine inclusiv sarcina certificării porţiunilor de drum de pe raza municipiului, cuprinse în proiect, respectiv a unor tronsoane ţinând de DJ 209C; bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul 1 Mai, străzile Ştefan cel Mare, Ana Ipătescu şi DJ 208 A, pentru care CL, în şedinţă ordinară, trebuie să-şi asume obligaţia susţinerii funcţionalităţii, astfel încât continuitatea traseului să fie asigurată.

Judeţul nostru şi judeţul Iaşi au încheiat un acord de asociere în vederea realizării proiectului strategic „Regiunea Nord-Est Axa strategică rutieră 1 Iaşi – Suceava”, scopul fiind dezvoltarea infrastructurii rutiere care asigură conectivitatea directă sau indirectă cu reţeaua transeuropeană de transport TEN-T, prin intermediul drumurilor naţionale sau drumurilor judeţene, a 20 de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe şi municipii din cele două judeţe vecine. Proiectul de investiţie a fost prins pe lista de priorităţi a Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020 şi aprobat de Consiliul de Dezvoltare Regională Nord-Est. Reamintim că, în iunie 2014, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, s-a întâlnit cu omologul său ieşean, Cristian Adomniţei, în vederea promovării de către cele două autorităţi judeţene a unui proiect comun de infrastructură rutieră. La acea dată, cele două părţi hotărau să acceseze o finanţare europeană nerambursabilă în cadrul POR, bani care urma să fie cheltuiţi pentru modernizarea arterelor judeţene care leagă municipiul Iaşi de judeţul Suceava. În Suceava este vorba de traseul Dolhasca – Dărmăneşti, pe un total de circa 80 km. După intrarea în judeţul Suceava, pe lângă faptul că drumul judeţean Dolhasca – Suceava va deveni o alternativă la drumul naţional, respectiva arteră de rang judeţean va asigura accesul şi de cealaltă parte a municipiului Suceava, pe traseul Moara, Drăgoieşti, Zahareşti, Stroieşti, continuând, mai apoi, cu Vâlcele, Costâna, Todireşti şi Dărmăneşti. Actualul preşedintele al CJ, Gheorghe Flutur, a avut, recent, o întâlnire cu oficiali ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, printre subiectele abordate fiind şi cel privind materializarea proiectului ambiţios de realizare a unei legături rutiere de calitate între Suceava şi Iaşi, în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI