Cenaclul „Maşina cu poeţi”, inaugurat la Cernăuţi

Lectoratul de limbă română al USV şi Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, alături de Clubul de Iniţiativă Literară (CIL) din Suceava, au lansat luni, la Cernăuţi, Cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi”. Cenaclul se va întruni în fiecare lună, alternativ, la Cernăuţi şi la Suceava, fiind deschis poeţilor, prozatorilor, artiştilor din România şi Ucraina.

Şedinţa inaugurală de luni, de la Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”, i-a avut ca invitaţi speciali pe Ilie T. Zegrea (Cernăuţi) şi pe Constantin Severin (Suceava). Alături de Constantin Severin, au mai fost prezenţi, de la Suceava, scriitorii Constantin Horbovanu, Mircea Nanu­Muntean şi George Sauciuc, membri fondatori ai Clubului de Iniţiativă Literară (CIL), partener sucevean al Cenaclului „Maşina cu poeţi”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI