Retrospectiva săptămânii

În ultimele cinci săptămâni, euro a stagnat la 4,45 lei

În perioada analizată, leul a avut o evoluţie stabilă faţă de euro, în timp ce dolarul s-a depreciat, iar francul elveţian a crescut.

Începând cu data de 22 august, raportul euro/leu s-a stabilizat în jurul pragului de 4,45 lei, tendinţă care ar trebui să continue şi în următoarele două-trei săptămâni. Apropierea momentului alegerilor parlamentare ar putea afecta leul, evoluţie normală pentru un astfel de eveniment, investitorii căutând să îşi protejeze poziţiile înainte de aflarea rezultatelor. Spre finalul anului am putea asista, de asemenea, la ieşiri de fonduri speculative străine, în condiţiile în care Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) ar putea decide în ultima lună a acestui an majorarea dobânzii sale cheie, care se menţine din decembrie trecut la 0,25 – 0,50%/an.

Euro a început perioada cu un curs de 4,4464 lei, minimul ultimelor aproape trei luni, maximul atins fiind de 4,4534 lei. La sfârşitul intervalului, media a fost stabilită la 4,4470 lei, pe fondul creşterii apetitului faţă de risc al investitorilor în urma deciziei FOMC de a nu majora dobânda sa de politică monetară.

Tranzacţiile din ultima şedinţă a perioadei s-au realizat într-un culoar foarte îngust, 4,4460 – 4,45 lei, evoluţie care se conturase încă de joi după-amiază, pe fondul unei lichidităţi reduse, tendinţa de apreciere a monedelor emergente observându-se la nivelul întregii regiuni.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9933 lei, la jumătatea perioadei, la 3,9611 lei, a două zi după decizia FOMC, şi a încheiat perioada la 3,9652 lei, într-o zi în care cotaţiile au fluctuat între 3,956 şi 3,9770 lei.

Media monedei elveţiene, care s-a apreciat pe pieţele internaţionale de la 1,096 la 1,086 franci/euro, investitorii preferând plasamentele cât mai sigure, a crescut de la 4,0597 la 4,0875 lei.

Parcursul perechii euro/dolar a fost împărţit în două. În prima sa parte, euro a scăzut până la 1,1123 dolari, minim al ultimei luni, datorită pariurilor puse pe seama creşterii dobânzilor din SUA. Declaraţia dnei Janet Yellen, preşedintele Fed, care a urmat şedinţei FOMC, în care a precizat că „economia are de recuperat un pic mai mult decât credeam iniţial”, a avut ca efect aprecierea euro faţă de dolar la 1,1247. La finalul perioadei, tranzacţiile s-au realizat la 1,1194 – 1,1241 dolari, pieţele americane închizându-se la 1,1222 dolari.

Abundenţa de bani ieftini s-ar putea încheia în ultima lună din 2016, în cazul în care la întâlnirea FOMC de la jumătatea lui decembrie se va decide creşterea dobânzii. Avem în vedere faptul că dna Yellen crede că şansele pentru o majorare anul acesta au crescut.

Evoluţia monedei americane s-a reflectat în creşterea preţului unciei de aur, în piaţa londoneză, de la 1.314 la 1.339 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI