Puţină lume îşi mai aduce aminte de cariera spectaculoasă a unui dintre cele mai bune produse ale fotbalului câmpulungean – Cristian Bărbânţă…
Născut în 12 decembrie 1973 la Câmpulung Moldovenesc, unde a urmat şcoala generală şi Liceul de Construcţii Explorări din 1988. În „anii de glorie”, era în echipa care juca în B şi făcea un meci memorabil la Focşani, în Cupa României, cu Dinamo Bucureşti.
Apoi, în anii ’90, odată cu declinul fotbalului câmpulungean, mai joacă la ASA Agrotim, apoi ajunge la Vrancart Adjud, unde devine „atacantul-minune” venit din Bucovina.
Răsfoind arhiva personală a jucătorului, am descoperit meciuri memorabile! Într-un meci cu CFR Paşcani (echipă antrenată de Corneliu Costăchescu), Vrancart câştigă cu 3-1, Bărbânţă semnând un hattrik în minutele 10, 54 şi 73. În Cupa României, Vrancart învinge cu 1-0 divizionara B Unirea Focşani, cu un gol marcat de Cristi în min. 65. Atunci Vrancart va întâlni pe Steaua Bucureşti în şaisprezecimile Cupei, pierzând abia la loviturile de departajare. Iar într-un meci cu Petrolul Brăila, la care juca Brătianu II şi regretatul Vrăbioru, Cristi marca toate golurile victoriei cu 4-2 a adjudenilor, în minutele 6, 11, 27 şi 64!… Şi ar mai fi multe alte asemenea „isprăvi” de povestit.
Fiindcă, deşi nu cu un fizic impresionant – 1,70 m, longilin – avea o tehnică perfectă şi o viteză de invidiat. Era preferatul lui Gică Burleanu, tatăl preşedintelui FRF, antrenor atunci la Adjud… Evident, a atras atenţia unor echipe mai „mari”, jucând la FC Oneşti, Laminorul Roman şi Diplomatic Focşani. Şi este la un pas de Politehnica Iaşi! Dar în 2004, când îşi făcea bagajele pentru „dulcele târg”, intervine tragedia… A contractat o meningită virală şi a fost două săptămâni în comă. Apoi, pe fondul medicaţiei severe, a suferit un atac cerebral. A intervenit o paralizie pe partea stângă şi a ajuns în căruţ ortopedic! Apoi necazuri personale, începând cu moartea tatălui.
A avut o ambiţie fantastică, a făcut intens recuperare, iar astăzi circulă independent, deşi mişcă mai greu piciorul stâng de la genunchi în jos. Are casa lui, chiar şi o maşină frumoasă. Trăieşte decent dintr-o pensie de handicap, puţin peste 1000 de lei şi îşi creşte băiatul de 13 ani, pe care, evident, îl doreşte fotbalist!
În septembrie 2014, Vrancart Adjud i-a organizat un frumos meci caritabil, la care partener a fost FC Botoşani. Atunci s-au adunat peste 6000 lei, bani care l-au ajutat să-şi rezolve multe probleme familiale.
Sâmbătă, 3 septembrie a.c., Cristi a avut bucuria de a fi invitat de onoare şi la Gala fotbalului câmpulungean. Nu a intrat în teren, dar a avut satisfacţia şi onoarea de a urca pe podiumul zecilor de vedete câmpulungene şi să primească distincţiile învingătorilor.
Înainte de toate, Cristi a învins în aspra şi uneori nedreapta luptă cu viaţa. „Cotilioc”, aşa cum îl „alintă” prietenii, este mereu elegant, demn, glumeţ şi cu zâmbetul pe buze. Chiar dacă în sufletul lui este şi multă tristeţe, meciul decisiv cu viaţa continuă, fiindcă are pentru ce trăi: îşi creşte copilul şi visează, uneori, sprinturile şi golurile de kinogramă ale „gazelei” de odinioară!…
Bravo, Cristi!…
Comentarii