„Îngeri fulgerători care înconjuraţi în cercuri infinite strălucirea egală a Dumnezeirii Celei în Trei Lumini, primiţi pe Grigorie nevrednicul, dar totuşi preot!” (Jean Bernardi)
Definită şi pusă la dispoziţia omului cu claritate de Mântuitorul prin cuvintele adresate apostolilor Săi: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu VIII, 34) Preoţia este darul lui Dumnezeu cu care l-a înnobilat pe om ca să-I slujească. Actul acestui dar este consemnat de Sf. Ev. Matei aşa: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei XXVIII, 19-20)
Ca să-şi poată exercita acest „mandat,” Mântuitorul a binevoit, în marea Sa bunătate, să le dea şi puterea înfăptuirii, prin adresare directă, în prima zi de după Înviere zicând: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi,” după care a adăugat: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan XX, 21-23) Acest mandat a fost întărit încă o dată după opt zile, când s-a aflat şi apostolul Toma împreună cu ceilalţi, astfel că, după practica din Vechiul Testament cu care Dumnezeu trimitea pe cineva repetând porunca, şi acum arăta că numaidecât slujirea trebuia să se împlinească. Ei bine, întru împlinirea poruncii, mai mult ca oricând, Dumnezeu lasă să lucreze libertatea voinţei, pentru că lucrarea prin Duhul Sfânt este posibilă numai după ce cel chemat „voieşte să se lepede de sine,” ca în locul sinelui să primească Crucea slujirii lui Hristos pentru a mărturisi pe Dumnezeu Cel în treime slăvit!
Citind epitaful Sf. Grigore de Nazianz, numit şi Teologul, cu care am început aceste rânduri, văd cu mintea ce însemnează a mărturisi Sf. Treime şi în ce demnitate este aşezat preotul căruia i s-a dat slujirea. El asemuieşte preoţia cu îngerii fulgerători care înconjură în cercuri infinite strălucirea egală a Dumnezeirii Celei în Trei Lumini”, dar precizează că cel trimis să exercite preoţia este „totuşi preot nevrednic!”. Precizarea aceasta dă răspuns multor întrebări şi, mai ales, nedumeriri privind starea morală a preotului zilelor noastre. Mulţi credincioşi, dar mai cu seamă cei care au părăsit Ortodoxia, ca să nu mai spun despre cei fără de Dumnezeu, îşi fac un titlu de glorie din alegaţiile pe care le produc, pentru că îmbracă roba de judecător şi îndată auzi: Ăsta-i preot? Ăsta-i un nemernic păcătos! Ăsta-i un prăpădit, de ce nu pune Biserica preoţi integri şi fără de păcat? …
Păi, dintr-un motiv foarte simplu, anume că nu există om fără de păcat, deci nici preoţi! Cu alte cuvinte, Sf. Grigorie ne-ar spune aşa: „Fiţi înţelepţi şi nu cereţi Bisericii să aleagă pentru preoţie oameni sfinţi pentru că nu-i poate cunoaşte, şi chiar dacă i-ar cunoaşte, aceştia, în smerenia lor, totdeauna vor spune că sunt păcătoşi”. Vreţi un exemplu? Iată, Sf. Apostol Pavel cum spune: „Cel dintâi dintre păcătoşi sunt eu” (I Timotei, I, 15) sau: „Să nu mă socotească nimeni mai presus de ceea ce vede sau aude…, dacă trebuie să mă laud, mă laud în neputinţele mele!” (II Corinteni, XI, 30, XII, 6) Neîndoielnic vom spune că Apostolul era „totuşi apostol”, cum şi Grigorie preciza că era „totuşi preot!”
Preotul de astăzi se înscrie în aceste limite, el este slujitor întâi pentru sine, ca să-şi îmbunătăţească viaţa şi să devină vrednic de Hristos – pe de o parte, dar mai cu seamă pentru a sluji pe credincioşi în numele lui Hristos – pe de altă parte. Am putea spune, chiar, că slujirea liturgică a preotului nu-i aparţine pentru că prin el slujeşte Hristos, or în acest context Liturghia – Marea Taină a Ortodoxiei, atinge şi transformă orice suflet de creştin care participă, potrivit principiului expus de Mântuitorul în Rugăciunea arhierească: „…Mă rog şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan XVII, 20-21).
Atenţie, însă, ceea ce am spus acum nu justifică cu nimic căderile din viaţa preotului. Ele n-ar trebui să existe, iar acolo unde există şi influenţează negativ slujirea, trebuie o preocupare sporită ca să fie îndreptate, atât pentru sine, cât, mai cu seamă, pentru credincioşi, că ne atrage atenţia Mântuitorul: „vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei XVIII, 7). Ştiind acest lucru, Sf. Ioan Gură de Aur spunea că „sufletul preotului este adesea mai zbuciumat decât valurile mării” şi că „este într-o permanentă luptă cu ispitele”, or această realitate îi pune înainte fiecărui slujitor cuvântul apostolesc mărturisitor: „Cel dintâi dintre păcătoşi sunt eu.”
De altfel, trebuie să avem în vedere că dacă Dumnezeu ar fi voit ar fi desemnat pentru slujirea Sf. Liturghii pe îngerii cei fără de păcat, dar slujirea lor ar fi impus rodul Tainei şi astfel libertatea omului ar fi fost ştirbită, aşa că a desemnat pentru slujirea Liturghiei pe cei de un trup şi de o stare spirituală asemănătoare, adică a pus pe om ca să slujească cele dumnezeieşti pentru oameni. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mântuire: Dumnezeu ar fi putut mântui pe om şi altfel, dar i-ar fi călcat libertatea, aşa că s-a întrupat Fiul pentru ca înlăuntrul firii omeneşti să se lucreze mântuirea. Cu alte cuvinte putem spune că Dumnezeu lucrează prin oameni cele dumnezeieşti pentru ca să-l ducă pe om în cer şi nu să coboare cerul în om.
De ce am scris acestea şi de ce acum? Am scris acestea pentru ca privirea de ansamblu cu care focalizăm realitatea zilelor noastre să aibă în vedere – pe de o parte, că preotul este supus căderilor ca oricare alt om, dar are datoria să-şi îmbunătăţească viaţa spirituală mai mult şi mai atent decât oricare om, iar pe de altă parte ca să mărturisesc un fapt care se va întâmpla curând, anume acela că în luna lui Septembrie a anului de graţie 2016, se vor împlini 40 de ani de când regretatul Mitropolit şi apoi Patriarh IUSTIN MOISESCU mi-a pus în mână Sf. Disc pe care a aşezat Jertfa, adică SFÂNTUL AGNE, şi mi-a poruncit: „Primeşte odorul acesta şi îl păzeşte pe el până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când El are să-l ceară de la Tine!”.
Era într-o Duminică – ziua de 18. Primisem diaconia în 14 a lui Septembrie, auzisem glasul ferm al Mitropolitului: „De acum înainte Ioan te vei chema” şi parcă mă aflam în genunchi pe Muntele Schimbării la Faţă, copleşit de lumină. Ce zile înălţătoare şi ce Mitropolit m-a născut din nou spre slujire! Au trecut 40 de ani de atunci şi parcă a fost ieri, atât de actual este tabloul acelor zile şi atât de viu este Mitropolitul, un adevărat model de arhiereu, şi ştiu pe cineva care îl preţuieşte la fel de mult sau poate chiar mai mult
De câte ori săvârşeşte arhiereul Sf. Liturghie, la spălarea mâinilor rosteşte de trei ori cuvintele mărturisitoare: „Toţi suntem păcătoşi, toţi suntem păcătoşi, toţi suntem păcătoşi,” iar Vlădica nostru PIMEN are de grijă ca să le zică mai apăsat, ca să audă şi urechile celorlalţi slujitori, dar eu cred că mai cu seamă ale mele, ca să-mi fie de învăţătură pentru a mă ridica din căderile mele.
De multe ori mi-am pus întrebarea: dacă aş avea acum 20 de ani şi ar trebui să-mi aleg calea de urmat, că mă pricep la multe şi de muncă n-am fugit niciodată, cu ce ar fi să încep? Aş putea alege ingineria – că tot îmi place să construiesc. Aş putea alege să fiu dascăl – că tot am învăţat pe mulţi. Aş putea să scriu sau să fac ceva pentru cei ce se află în dificultăţi – că nu mi-e străină această activitate.
Aş putea să fac… Dar mi-a venit din nou în minte mărturisirea lui Şaguna, marele Mitropolit al Ardealului din veacul XIX, care a spus: „Dacă m-aş naşte de o mie de ori, tot preot m-aş face”. Păi da, asta-i calea cea mai bună… şi a-şa au trecut 40 de ani, iar eu am făcut pe lângă preoţie şi altele.
Am căzut, m-am ridicat! De câte ori cad, încerc să mă ridic. De câte ori voi mai cădea, mă voi ruga lui Dumnezeu să-mi întindă mâna ca lui Petru ca să nu mă afund, şi în final în ce stare mă va găsi chemarea în acea stare voi fi judecat. Până atunci, însă, încerc să pun în practică bine-cunoscutul dicton: „Ora et labora” (munceşte şi te roagă) şi te va mântui Hristos. Pentru toate, Doamne, Îţi mulţumesc!
Pr. IONEL FILON
Comentarii