Un pribeag polon – Boguslaw Kuczynski – pierdut în bezna uitării (II)

În prefaţa Către cititori, Liviu Rebreanu aducea câteva amănunte:

Cel dintâi roman cu rădăcinile în recentul război polono-german se oferă aici într-o tălmăcire românească după originalul polonez al tânărului Boguslaw Kuczinski, aruncat printre noi de valurile vijeliei care i-a sfărâmat patria. Nu e însă un roman de război cum au fost multe cărţi rezultate din suferinţele şi eroismele încăerării dintre popoare de acum un sfert de secol. Precum probabil nici războiul actual nu seamănă cu celălalt.

În cartea aceasta nu sînt ciocniri între armate, nici asalturi furtunoase şi nici măcar bubuituri de tunuri. Aici un altfel de război cuprinde deodată ţara întreagă, ca un ciclon uriaş, răscolind-o până în ultimele cătune, răspândind pretutindeni, dincolo de distrugerile fatale, o spaimă care paralizează voinţele, încrederea, speranţele chiar, şi care transformă oraşe şi sate în mari coloane de băjenari fără ţintă.

Scriitorul polonez a bătut şi el drumurile disperării colective, a suferit şi el zi cu zi prăbuşirea subt loviturile de ciocan ale destinului, a auzit şi el fatidicul şi totuşi imposibilul „finis Poloniae”… Nedumerirea şi durerea i-au scâlciat sufletul, dar nu i-au putut zdrobi încrederea în învierea de mâine care va răscumpăra suferinţele şi nedreptăţile…

Astfel cartea aceasta poate că nici nu e un roman, ci o povestire romanţată a unei drame trăite. Poate că zecile de personagii schiţate sumar, ca într-o viziune de coşmar, sînt veridice şi îşi continuă printre noi sau în alte părţi ale Europei, viaţa lor chinuită.

În orice caz nu e nimic artificial, calculat, aranjat, nici măcar desfăşurarea întâmplărilor. Toate de petrec într-un ritm vertiginos, într-o goană continuă spre o ţină necunoscută.

Scrisul însuşi e atât de simplu, atât de obiectiv şi de sec, încât deseori pare neglijent. Şi totuşi simţi că lucrurile acestea numai aşa puteau fi scrise şi numai pentru că sînt aşa scrise te impresionează atât de puternic.

Boguslaw Kuczinski se înfăţişează cititorilor români cu cartea aceasta înainte de a o fi putut publica în limba polonă. Un motiv mai mult să fie primită cu toată simpatia.

Liviu Rebreanu

Cea dintâi notă de întâmpinare aparţine lui Pamfil Şeicaru, în „Curentul”, Bucureşti, 23 februarie 1940 – ceea ce înseamnă că Boguslaw Kuczynski îşi scrie cartea în octombrie-noiembrie 1939, după care textul se traduce în româneşte, iar în luna ianuarie 1940 Editura Cartea Românească o şi dă la cules –, iar semnătura înverşunatului ziarist român nu va trece neobservată: „Dacă va mai fi existând câte un singuratec suspinător al aventurilor războinice, i-aş recomanda romanul tragediei poloneze apărut în româneşte Panica vine din văzduh (POBOIOWISKO), de scriitorul polon refugiat în România, Boguslaw Kuczynski. O carte de un apăsător realism, o carte de obsedantă evocare a tragediei polone, scrisă cu o excepţională simplitate, fără acel patetic artificial a cărei notă declamatorie scade din puterea de sugestie a evocărei”.

Următorul semnal va fi dat de A. Macovescu, în „Jurnalul”, Bucureşti, 24 februarie 1940, cu mai multe precizări despre tragedia poporului polon: „O carte de actualitate, o carte pasionantă. Întreaga tragedie a Poloniei e închisă în paginile ei. Nu e o relatare istorică, cu eroisme şi înfrângeri. Ci un reportagiu amplu, nervos, colorat, al vertigiului tragic prin care au trecut polonezii. Fără să fie evocat frontul, simţi apăsarea războiului – războiul total – din peregrinările oamenilor goniţi ca turmele de groaza bombardărilor aeriene. Femei şi copii, bătrâni şi bolnavi aleargă spre ţinte necunoscute, ca să scape de moartea ce vine spre ei din văzduh. E opera unui mare gazetar, care a ştiut să vadă, să selecteze şi să transpuie. Dar şi romancierul s-a strecurat în reportaj”.

Nu trece o săptămână şi Al. Bogdan, în „Semnalul”, Bucureşti, 2 martie 1940, îşi transcrie şi el primele aprecieri, atrăgând atenţia asupra avertismentului pe care l-a dat prozatorul polon: „O carte într-adevăr impresionantă. O carte care ar trebui pusă în mâna tuturor conducătorilor de ţări mici, neutrale, ameninţate, fiindcă este plină de «ia seamă», de «fii atent» şi de învăţăminte, deşi autorul nu face altceva decât să ne povestească obiectiv un eveniment extraordinar, c-un talent epic excepţional. Cartea lui Boguslaw Kuczynski, Panica vine din văzduh, ar trebui să devie o carte de căpătâi a conducătorilor şi să fie pusă în mâna întregii populaţii, civili, militari, femei, studenţi şi străjeri. Iar strigătul lui de spaimă şi de durere să se imprime adânc în sufletele noastre: Panica vine din văzduh”.

Ieronim Sârbu apreciază puterea cu care prozatorul polon redă cinematografic spaima ce cuprinde populaţia civilă sub atacurile necontenite ale avioanelor germane, în „Azi”, Bucureşti, 3 martie 1940: „Dacă Panica vine din văzduh are o forţă emoţionantă se datoreşte nu talentului care ştie să zugrăvească o mişcare de masă sau să surprindă un element sufletesc impresionant în desfăşurarea dramei, ci redării cinematografice a unor scene ce se succed vertiginos, sugerându-ţi impresia unei goane spre o ţintă necunoscută. Bugoslaw Kuczynski ne introduce de la început în atmosfera de panică ce domină oraşul în urma repetatelor atacuri ale avioanelor. Sobru, ne descrie dezechilibrul sufletesc al oamenilor, apoi obsesia spionilor, în fine un reportaj sincer şi nud al unei drame care s-a consumat prea de curând, ca să nu se răsfrângă şi în sensibilitatea noastră prin ceea ce e profund omenesc în ea”.

Cea mai generoasă recenzie o semnează însă Şt. Roll în „Timpul familiei”, Bucureşti, an I, sâmbătă, 3 martie 1940, p. 3, precizând: „Romanul lui Boguslaw Kuczynski, intitulat Panica vine din văzduh, este prima carte a războiului din 1939-1940. Prima carte care este, în acelaşi timp, şi obsesia martiriului unui popor, destinul crunt al autorului însuşi. De asemenea în acest roman luăm contact cu noua armă, cu noul instrument de ucidere în masă, care este avionul.

Romanul lui Kuczynski nu ne duce pe frontul polono-german, nu ne arată ororile războiului, aşa cum ni le-a arătat Erich Maria Remarque, Ernst Glaeser, Ludwig Renn, Roland Dorgeles, Georges Duhamel, Barbusse, Dos Passos; ci celelalte orori ale războiului total, dus împotriva populaţiei civile.

În noua tactică a masacrărilor nimeni nu trebuie să scape şi avioanele pornesc împotriva celor ce au scăpat de canonada asupra oraşului şi-i seceră pe şosele, pe câmp, prin sate.

Autorul romanului Pobojowisko a trăit el însuşi a-ceastă calamitate a războiului modern. Împreună cu atâţia alţi compatrioţi – femei, copii, bătrâni – Boguslaw Kuczynski a luat drumul băjeniei urmărit din văzduh de tirul ucizător al mitralierelor ce trag prin elice. El face parte din grupul celor mai dotaţi scriitori ai Poloniei.

Născut lângă Varşovia în 1913, a urmat filozofia publicând în 1936 primul său roman, Femei pe drum, şi în 1937, alt roman, Oameni bătrâni, consacrându-se ca unul din cei mai autentici şi viguroşi romancieri contimporani ai ţării lui.

Surprins de războiul fulgerător, care s-a abătut asupra patriei lui, a luat drumul exodului, refugiindu-se în comuna Neicu, lângă Panciu. Aici a fost găzduit de ţăranul Niculae Mititeanu, care i-a făcut cunoscută proverbiala ospitalitate şi pitorescul sufletului românesc. Tot aici, unde a găsit primul popas mai liniştit, a început să scrie odiseea suferinţelor refugiului său şi al tuturor celorlalţi. Venit la Bucureşti cu manuscrisul romanului, l-a cunoscut pe Liviu Rebreanu, care şi-a dat seama că are de-a face cu un talent autentic, ajutându-l să i se traducă romanul şi să fie editat, scriindu-i şi o prefaţă.

„În cartea aceasta, ne spune prefaţatorul, nu sunt ciocniri între armate, nici asalturi furioase şi nici măcar multe bubuituri de tunuri. Aici un altfel de război cuprinde, deodată, o ţară întreagă, ca un ciclon uriaş, răscolind-o până în ultimele cătune, răspândind pretutindeni, dincolo de distrugerile fatale, o spaimă care paralizează voinţele, încrederea, speranţele chiar şi care transformă oraşe şi sate în mari coloane de băjenari fără ţintă.”

Cartea acesta poate că nu e un roman, ci o povestire romanţată a unei drame trăite. Poate că zecile de personagii schiţate sumar, într-o viziune de coşmar, sunt veridice şi îşi continuă printre noi sau în alte părţi ale Europei, viaţa lor chinuită.

Această viaţă chinuită, autorul ne-o povesteşte în cele 240 de pagini într-un stil pregnant, concis şi cu atât mai impresionant de aici. O descriere a unui popor gonit din urma lui şi din văzduh – mai ales din văzduh – de valul unui foc ucigător şi a unei ţări pradă cataclismului pe care oamenii singuri şi cu cel mai diabolic dintre meşteşuguri îl pregătesc şi-l dezlănţuie.

„Înainte de-a ajunge la cea dintâi santinelă română – încheie Boguslaw Kuczynski odiseea lui şi a naţiunei sale – văzui primul rând de avioane deasupra oraşului Zaleszczyki. Apoi, pe pământul neutru al României, oamenii coborau dealul în goană, risipindu-se. Ardeau cu uriaşe vâlvătăi casele de pe frontieră.”

Hebdomadarul bucureştean „Facla” prezintă romanul Panica vine din văzduh în ziua de 3 martie 1940, p. 3, într-o ierarhie onorantă la „Cartea săptămânii” şi cu câteva amănunte relevante: „Romancierul Boguslav Kucinski s-a refugiat cu sfărâmăturile armatei poloneze la noi. În casa ţăranului Niculae Mititeanu din comuna Neica, lângă Panciu, şi-a notat paginile care au format primul roman inspirat de noua tragedie poloneză. Apare astăzi în româneşte mai înainte de a putea să fie publicat în limba în care a fost scris. E un omagiu pe care ni-l face distinsul oaspete şi e în acelaşi timp ceva mai mult. E un dar util, e un act de amiciţie al refugiatului Boguslav Kuczynski faţă de gazda sa, România. Fiindcă în paginile romanului Panica vine din văzduh găsim mai mult decât o dată o iniţiere şi un involuntar avertisment.

Fără să fie un roman de război, cartea d-lui Kucinski ne sugerează – sugestia pare a fi procedeul preferat al autorului – aproape tot ceea ce am vrea să ştim asupra cauzelor înfrângerii poloneze. Simţim, mai mult decât înţelegem, că un război poate fi pierdut în aer şi poate fi pierdut în spatele frontului, tot aşa de bine ca pe linia de foc. Sbuciumul eroilor din Panica vine din văzduh nu e decât reflexul intensificat până la trezire a invizibilei epoci de pe depărtatele câmpuri de bătaie. Viaţa care se agită printre rânduri exprimă cu o elocvenţă discretă, dezorganizarea profundă a apărării naţionale şi deruta care a început din primele ore. În nehotărârea şi perplexitatea în care se sbat un bărbat şi femeia lui în căutarea unui adăpost sigur pentru soţie şi a unui loc în rândurile luptătorilor pentru soţ, se ghiceşte surprinderea care a izbit Polonia şi i-a luat din mâini armele zadarnice.

E un roman, cartea d-lui Kucinski? E un jurnal romanţat? Nu de multe ori am întâlnit o proză mai simplă, mai nudă şi o mai curajoasă utilizare a detaliului neînsemnat. Din nefericire nu cunoaştem scrierile anterioare ale d-lui Kucinski. Nu ştim în ce măsură procedeul acesta al notaţiei directe, dispreţul pentru ceea ce numim stil i-a fost inspirat de zilele din septembrie 1939 sau constituie nota lui personală şi caracteristica unei opere întregi. Dar trebuie să adăogăm aici că d-l Kucinski e un scriitor tânăr. Vigoarea incontestabilă a talentului său se răsvrăteşte împotriva legilor compoziţiei şi ale construcţiei. Sub pana sa viaţa se trezeşte şi se adaogă, pagină cu pagină, şi se pare că acest fel de a construi o realitate este ceea ce urmăreşte mai înainte de orice autorul. D-l Kucinski: un vlăjgan slavon, cu pomeţii puternici şi ochii albaştri, un surâs hollywoodian, o linişte în gesturi, a preciziune în gânduri şi în fapte, o atitudine activă de polonez americanizat.” [Este reprodus un fragment din roman] (Va urma)