Când, în urmă cu vreo 7 ani, la Bucşoaia, au fost mânate şi înţărcuite oi spre a „scrie” Bucovina pe un deal, să se vadă de departe, doar clevetitorii de duzină au zis că n-a fost bine. În fapt, atunci şi după, a trebuit să recunoască până şi ei că efectul spectacolului a fost cel scontat, poate şi mai mult de atât: s-a vorbit, au răsunat ecouri despre Bucovina şi oamenii săi, iar nu în cele din urmă s-a vorbit despre oi.
Când nu demult, în august, un grup de oameni de afaceri din Qatar a fost mânat de Ministerul Agriculturii la noi în judeţ, s-a spus şi s-a scris că respectivii sunt interesaţi să cumpere oi. Au şi gustat câte o bucăţică de pastramă, au zis că-i bună, au zis aferim c-avem şi aeroport. Abia pe urmă şezurăm să socotim, aflând că am avea bunăvoinţă şi elan, avem chiar şi oi cât să se vadă ici colo pe dealuri păscând, dar, numărându-le, n-avem nici pe departe cât să se vadă în/din Qatar.
Aproape că fără legătură cu cele de mai sus, îmi amintesc de Zazie, o franţuzoaică ce avea un cântec în care număra monoton oaie după oaie. Le contoriza mai bine de 10 minute, la urmă din ce în ce mai rar şi mai încet, până la 117; adăugând ulterior explicaţia (pentru cei care ar mai fi avut răbdare s-o asculte) că ar mai fi numărat, dar s-a întâmplat să-i adoarmă inginerul de sunet. Şi cu precizarea (dacă cineva n-ar fi înţeles totuşi ce urmărea) că acesta este doar felul ei de a ne transmite „Noapte bună!”.
Comentarii