O splendidă sărbătoare a fotbalului câmpulungean

Sâmbătă, 3 septembrie, stadionul „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc a găzduit un eveniment sportiv caritabil care s-a constituit într-o minunată sărbătoare a fotbalului câmpulungean.

Un grup de iniţiativă, avându-i în frunte pe Daniel Surpatu şi Ilie Cojocaru, a organizat acest eveniment caritabil în beneficiul Fundaţiei Umanitare „Freamăt de speranţă”, dedicat ajutorării copiilor cu dizabilităţi.

Au fost invitaţi peste 100 de foşti fotbalişti care au activat la echipele câmpulungene Feroviarul, Rarăul, AS Armata, Explorări, Agrojim şi CSM Rarăul. Au răspuns convocării peste 40 de „veterani”, care s-au reunit vineri, 2 septembrie, la ora 18.

Nu-i vom enumera, evident, pe toţi. Vom pomeni, totuşi, câteva nume, chiar cu riscul de a-i supăra pe alţii!…

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 3 septembrie, cu participarea prietenească şi dezinteresată a vecinilor şi rivalilor din totdeauna, cei din Gura Humorului. Interesant este că Rarăul şi Minerul au promovat în Divizia C în acelaşi an, 1968. Câmpulungul însă avea nostalgia legendarei echipe CSA, care în 1952-1953 era prima echipă din Moldova care termina pe podiumul Diviziei A. Dar eroii de atunci au trecut de mult la cele veşnice! Printre ultimii, Gârleanu a decedat la Timişoara, în ultimele zile din august, la peste 90 de ani!

A fost un meci de juniori, în care câmpulungenii i-au învins pe humoreni cu 3-1. Apoi, un grup folcloric de „prichindei” în costume cu „bundiţe cu dihor” a încântat asistenţa. Localnicul Lucian Dragotă, fost la „Vacanţa mare” („părintele”) a animat asistenţa (nu prea numeroasă!) cu piese folk şi „Imnul ASA”. Apoi au intrat în teren veteranii.

Lovitura de începere a dat-o Gore Rusu, la 87 de ani! În anii ’60 juca la Feroviarul. Evident, au intrat mai întâi cei din generaţia ’70. Nicu Surpatu a făcut două plonjoane, Ticu Timiş un sprint scurt. Câmpulungenii au deschis scorul în secunda ’35. Humorenii au întors rezultatul şi a fost 2-2 la pauză. Până la urmă câmpulungenii au câştigat cu 6-4 (ca în celebrul România – Iugoslavia). Dar, evident, scorul este ultimul care contează în asemenea ocazii. Am admirat „reunirea” cuplului de aur Gabi Berdar – Nelu Stăicuţ, eleganţa fără egal a lui Emil Pandelaş, suflul inepuizabil al lui Vasile Bosancu (a evoluat câte o repriză la fiecare). De pe margine au condus, pe rând, Titus Farcaş şi Corneliu Costăchescu. La începutul partidei, s-a păstrat un minut de reculegere pentru cei (mulţi!) dispăruţi; ultimii au fost Sandrino Gherine (tatăl, Marcel, a evoluat la humoreni) şi Florin Casian („Kempes”)…

Spectatorii au avut şi privilegiul de a fi martorii unui moment emoţionat: micuţul Sebastian Crăciun (Sebi), copil cu handicap sever, extrem de talentat, autor deja de volum de versuri, a recitat un mic poem compus „ad-hoc”. Pe tot parcursul jocului, voluntarii de la fundaţia umanitară au colectat fonduri cu generoasa contribuţie a câmpulungenilor, tombola fiind onorată cu premii din partea sponsorilor.

La festivitatea de premiere, pe podiumul special amenajat, s-au conferit participanţilor diplome, medalii comemorative, mingi, tricouri. I-am revăzut cu drag şi pe profesorii de sport Mihai Miron (fost şi jucător activ), Gheorghe Bratu (autorul unicei, până acum, lucrări despre fotbalul câmpulungean), Rariţa Dranca şi Mihai Nuţescu…

Evenimentul a fost prezentat „fabulos” de Florin Coruţ, mulţi ani şeful galeriei locale şi crainic al stadionului. Cu umor, subtilitate şi aplomb, Florin a încântat asistenţa cu comentariu competent şi antrenant.

Apoi câmpulungeni şi humoreni au avut parte de o seară superbă la pensiunea „Pietrele arse” de pe Şandru. Acolo, la o pălincă, o tochitură şi o bere rece, s-au depănat amintirile. Şi sunt destule. O zi superbă, de ţinut minte!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI