O nouă premieră a trupei de teatru „Birlic”

> Un „Harap-Alb” pornind de la Ion Creangă şi ajungând la migraţie şi aspecte privind identitatea naţională

 Trupa de teatru Birlic a prezentat vineri, 2 septembrie, pe scena Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni, premiera piesei de teatru „Harap-Alb”, adaptare după Ion Creangă, în regia actorului Ovidiu Cuncea. Premiera fusese anunţată la sfârşitul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului „Grigore Vasiliu Birlic”.

Reamintim că cei 15 membri ai trupei de teatru „Birlic” îşi desfăşoară activitatea în cadrul Asociaţiei „Fălticeni Cultural” şi sunt elevi la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni. Tinerii au reuşit ca şi anul acesta să pună în scenă, în doar câteva zile, o piesă de teatru, aşa cum au făcut şi anul trecut după festival. La acea vreme, tot în regia lui Ovidiu Cuncea, publicul fălticenean a putut savura piesa „Despre amor, omor şi umor”, o adaptare după „Povestea vorbei” de Anton Pann.

Preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni Cultural”, a spus că o trupă de teatru, chiar şi într-o localitate mică cum este Fălticeniul, are un rol important în formarea tinerei generaţii, iar efortul activităţii acesteia este răsplătit de aplauzele publicului spectator şi participarea la concursurile şi festivalurile de teatru pentru tineret.

„Anul acesta a fost un an mai aparte pentru noi. De obicei aveam într-un an un spectacol mare şi altele mai mici, dar anul acesta am avut două spectacole mari, de nivel internaţional. Trebuie să-i mulţumim lui Ovidiu Cuncea şi dnei Lorette Enache care au venit de la Bucureşti pentru a fi alături de noi, pentru a pune în scenă un spectacol unic în România, «Cântarea cântărilor». Din păcate, spectacolul nu a putut fi jucat la Fălticeni din cauza lipsei covorului de scenă, dar în judeţ a fost jucat la Suceava şi Gura Humorului” a spus pr. Liviu Mihăilă.

Piesa de teatru prezentată la sfârşitul săptămânii trecute este cea de-a doua pregătită în acest an de trupa „Birlic”. La începutul verii, pe 1 iunie, a avut loc la Suceava premiera piesei „Cântarea cântărilor” în regia coregrafei Lorette Enache. În piesa „Harap-Alb”, regizorul Ovidiu Cuncea a avut în vedere teme de actualitate cum ar fi migraţia, fiind accentuate în acelaşi timp şi aspecte legate de identitatea naţională (cultură, limbă, port). La finalul piesei, publicul a aplaudat îndelung evoluţia „birlicilor”, iar toţi cei prezenţi au putut dona din proprie iniţiativă sume de bani care vor fi folosite de trupa „Birlic” pentru participarea la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale.

„Vreau să vă mulţumesc că aţi venit în număr atât de mare şi pentru colecta făcută pentru ca trupa să poată participa la turneele de la Mediaş şi Lugoj. Emoţiile sunt şi la mine mari, felicit părinţii care sunt prezenţi în sală, pentru că abia după ce o să-i vedeţi pe scenă o să vă daţi seama ce copii buni aveţi. Mulţumesc părintelui Liviu Mihăilă pentru că are încredere să mă lase să lucrez cu aceşti copii, nu pentru spectacol, ci pentru a-i învăţa ce înseamnă România, ce înseamnă iubirea de ţară, iubirea de tot ce mai avem noi în sufletele noastre. Le-am spus copiilor înainte de spectacol: copii, pot să ne ia orice, să ne ia pământul, să ne ia apele, să ne ia petrolul, să ne ia gazele şi electricitatea, să ne ia tot. Sufletele nu o să poată să ni le ia decât dacă noi trădăm. Să sperăm că ce i-am învăţat i-am învăţat bine. Şi că în afară de mulţumirile aduse părintelui Mihăilă şi asociaţiei pe care o conduce vreau să-i mulţumesc primarului Cătălin Coman care ne-a dat această sală pentru repetiţii şi spectacol” a spus actorul Ovidiu Cuncea. Totodată, el a amintit că este nevoie de o mai bună dotare a sălii de spectacole pentru ca trupele profesioniste, şi nu numai, care joacă pe scena Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” să aibă condiţii optime.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI