Tinerii social-democraţi suceveni, încurajaţi să participe la reabilitarea clasei politice

Tinerii social-democraţi suceveni care au participat, în weekend, la Vatra Dornei, la şcoala de vară a organizaţiei judeţene, au fost îndemnaţi să participe la reabilitarea clasei politice româneşti.

TSD Suceava a organizat în perioada 2­4 septembrie a.c., la Vatra Dornei, sub sloganul „Generaţia 2020”, ediţia a VI-a a Şcolii de Vară TSD, la care au participat preşedintele interimar al PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, fostul ministru al educaţiei, senator Ecaterina Andronescu, fostul europarlamentar, actual senator, Gabriela Creţu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, parlamentarii suceveni, precum şi membri ai Biroului Permanent Judeţean PSD Suceava.

Ecaterina Andronescu a făcut o radiografie complexă a contextului socio-politic actual, insistând asupra rolului tinerilor în schimbările ce sunt necesare şi cerute de aşteptările electoratului şi de nevoile societăţii româneşti.

În mesajele transmise, liderii PSD i­au încurajat pe tineri să participe la reabilitarea imaginii clasei politice, să-şi reevalueze motivaţia pentru care doresc să se implice în politică şi să recucerească diaspora, ca electorat de stânga.

Tinerii au participat la activităţi educaţionale, dar şi recreaţionale şi de socializare. Şcoala de Vară TSD din acest an a cuprins o serie de ateliere în care s­au dezbătut teme de campanie, modalităţi de comunicare, inclusiv în spaţiul virtual.

Preşedintele TSD Suceava, George Şoldan, a subliniat contribuţia tinerilor la alegerile locale, nu mai puţin de cinci primari şi peste 50 de consilieri locali provenind din rândul lor, ceea ce, în opinia sa, demonstrează forţa Organizaţiei de Tineret a PSD Suceava.

Social-democraţii au luat parte apoi la diverse activităţi sportive şi distractive în incinta unei baze sportive din municipiul Vatra Dornei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI