…Cu un eveniment început la 6 punct, exact aşa cum ne era anunţat, ziua de 2 septembrie a.c. a fost să fie, chiar şi fără sublinierea efectuată de ec. dr. Vasile Rusu, vicepreşedinte şi moderator, „o zi mai mult decât festivă” din activitatea, din viaţa de aproape 22 de ani (s-a înfiinţat la 28 octombrie 1994, la Suceava) – vizibilă şi mai puţin vizibilă – a Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
Evenimentul anunţat şi aşteptat, nu doar ce cei care urma să fie strigaţi în calitate de premianţi pentru cărţile şi activitatea culturală din anul precedent, propunea mai ales o reîntâlnire, cu totul specială, cu ing. ec. Dumitru Cucu, personalitate remarcabilă, totodată, a peisajului bancar şi cultural al Sucevei de după 1990, în preajma cărţii „Un Mecena al Bucovinei. Dumitru Cucu la 80 de ani”, pe care i-o dăruiau şi o făceau cunoscută nu doar realizatorii săi – Mihai Iacobescu, Vasile Rusu, Gheorghe Brădăţanu, Alis Niculică –, ci şi toţi cei care în peste 200 de pagini semnează, de asemenea toţi cei care, chiar neregăsindu-se în carte, se regăsesc şi se vor regăsi mereu în preajma celui omagiat, în preajma Fundaţiei, în spiritul şi atmosfera culturală pe care aceasta le-a conturat, le-a înfăptuit, le-a diseminat. Aşa încât, a vorbi despre Dumitru Cucu, în calitate de Mecena şi de organizator, despre coechipierii săi reputaţi, despre roadele activităţilor diverse pe care le-a susţinut până acum înseamnă a vorbi despre un episod devenit fast al culturii bucovinene numai şi numai datorită unor astfel de oameni si săi.
În zi de doliu naţional, manifestarea a început cu un moment de reculegere în memoria românilor victime ale recentului cutremur din Italia şi a continuat cu trei rugăciuni rostite de pr. dr. Gheorghe Brădăţanu – pentru zi onomastică, de mulţumire, la 80 de ani de viaţă, şi de început de an bisericesc. Apoi, pe rând, relativ lapidar, însă în cuvinte dintre cele mai frumoase (să nu ne temem de astfel de cuvinte! – a sunat invitaţia moderatorului) şi totodată convingătoare, l-au portretizat pe ing. ec. Dumitru Cucu, preşedintele Fundaţiei şi fost director al sucursalei Suceava a Băncii Comerciale Române (calitate în care a pus piatră de temelie FCB), ec. dr. Vasile Rusu, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, dr. Alis Niculică, monahia Elena Simionovici (urându-i „sănătate şi mântuire”), dr. Ioan Ieţcu (cu precizarea că „propăşirea noastră se face mai ales prin cultură”), conf. univ. dr. Mihai Lazăr (vorbind despre „omul admirat de toată lumea… care rămâne pentru obşte”), poeta Viorica Petrovici (amintind că debutul editorial i-a fost sprijinit de D. Cucu şi FCB), scriitorul şi publicistul Cezar Straton (vorbind cu umor şi tâlc despre însemnătatea unui Mecena şi despre situaţiile în care sunt puşi oamenii de cultură în absenţa unuia), Liviu Papuc (mărturisind că, fără a fi foarte apropiat de FCB, a cunoscut-o, inclusiv din vorbele altora, ca fiind „Fundaţia lui Cucu”); apoi alţii şi alţii, înainte şi după cântecul de „La mulţi ani!”, în şi pe lângă programul oficial.
În ce-l priveşte pe vicepreşedintele Vasile Rusu, în alocuţiunea sa a pornit de la ideea că societatea noastră are nevoie de modele, iar într-o „societate în care primează profitul, interesul imediat, scopul scuză mijloacele, a întâlni o persoană diametral opusă reprezintă o adevărată binecuvântare”. „Am descoperit un om, un român adevărat, care pune oamenii înaintea lucrurilor, perspectiva înaintea momentului, principiile înaintea convenabilului” a spus el referindu-se la Dumitru Cucu.
La rândul său, preşedintele FCB, în puţine vorbe, cu modestie, marcat de emoţii, şi-a schiţat activitatea la cârma FCB, apoi a adus mulţumiri celor din preajmă: familiei, realizatorilor cărţii, colegilor din FCB, tuturor celor prezenţi. „Lor şi tuturor celor care mi-au fost cu adevărat prieteni, le dedic această modestă carte, spre aducere aminte” a spus Dumitru Cucu, în termeni similari celor din deschiderea volumului „Un Mecena al Bucovinei. Dumitru Cucu la 80 de ani”.
Ulterior, Dumitru Cucu a anunţat că predă funcţia de preşedinte al FCB vicepreşedintelui Vasile Rusu. De altfel, mai înainte, în alocuţiunea sa, vicepreşedintele Mihai Iacobescu, după ce a reamintit momente aparte din istoria FCB, a anunţat propunerea conducerii Fundaţiei ca Vasile Rusu (director economic al Direcţiei Silvice Suceava) să devină preşedinte executiv al FCB, iar Dumitru Cucu să fie preşedinte de onoare al Fundaţiei. Mihai Iacobescu a precizat că, în acest sens, în cursul toamnei, FCB va avea o şedinţă de lucru, totodată exprimându-şi speranţa că, după episoade de relativ impas, „Fundaţia va avea şi bani, nu doar diplome”; nu în ultimul rând, „şi criterii mai severe de evaluare a candidaturilor la premii”.
La eveniment, după cum anunţam şi în ediţia de sâmbătă, au participat oameni de cultură şi iubitori ai culturii din întreg judeţul, între care s-au aflat, aspect cu siguranţă semnificativ, Elena Sireteanu, directorul Agenţiei Suceava a Băncii Naţionale Române, şi Dan Mocanu, directorul Sucursalei Suceava a Băncii Comerciale Române.
Premiile Fundaţiei Culturale a Bucovinei pentru activitatea de creaţie depusă în anul 2015
PREMIUL DE EXCELENŢĂ
- Prof. univ. dr. Constantin Ungureanu, cercetător neobosit al arhivelor româneşti şi străine, pentru contribuţia fundamentală la cunoaşterea istoriei învăţământului din Bucovina.
- Dr. în ştiinţe istorice Alis Niculică, pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul Fundaţiei Culturale a Bucovinei şi pentru colaborarea la publicaţiile Fundaţiei.
- Dr. în ştiinţe medicale Ioan Ieţcu, pentru activitatea deosebită desfăşurată atât în domeniul medical, cât şi în cel al culturii, fiind medicul care a iubit călătoriile, istoria, geografia şi, împărtăşind şi altora din cunoaşterea sa, a revenit mereu la baştină, la satul copilăriei, Pârteştii de Jos.
- Scriitorului Cezar Straton, inginerul silvic care transformă, într-o formă originală, realitatea cotidiană în poem, înălţând imnuri unice iubirii, sentiment analizat în diferitele sale forme, din toate unghiurile vieţii.
PREMIUL OPERA OMNIA
- Scriitorului Marcel Mureşeanu, pentru laborioasa activitate literară şi jurnalistică desfăşurată pe plaiurile bucovinene şi nu numai.
PROZĂ
- Mălina Aniţoaei, Inocenţa în stare de sclavie, Horodnic, Ed. „Ion Prelipcean”, 2015
PROZĂ MEMORIALISTICĂ
- Alexa Paşcu, Pelerin în Ţara Sfântă, Iaşi, Ed. StudIS, 2015
POEZIE
- Vasile Cristea, Evoluţii la trapez, Gura Humorului, Ed. Smart, 2015.
LINGVISTICĂ
- Ion Popescu-Sireteanu, Termeni păstoreşti pentru vase, unelte şi instrumente, boli şi leacuri, Iaşi, Ed. Pritis, 2015
ETNOLOGIE
- Pr. Nicolae Cojocaru, Cercetări de cultură populară, etnografie istorică şi mitologie, Bucureşti, Ed. Etnologică, 2015
- Mihai Camilar, Dicţionar etnologic bucovinean, Suceava, Ed. „George Tofan”, 2015
EDIŢIE ÎNGRIJITĂ
- Deceniul limpezirii (1906-1916). Bucovina sub lupa Neamului Românesc a lui N. Iorga. Ediţie îngrijită de Liviu Papuc şi Olga Iordache, Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2015
GENEALOGIE
- Haralambie Enache, Album de familie, Suceava, Ed. Muşatinii, 2015
MONOGRAFIE
- Vasile Diacon, Codrul secular Slătioara, perlă pe Suha Bucovineană. Iaşi, Ed. Pim, 2015
ISTORIA MEDICINEI DIN BUCOVINA
- Dr. Mihai Ardeleanu, dr. Ioan Ieţcu, ec. Vasile Rîmbu, pentru editarea volumului File din istoria Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, Suceava, Ed. Muşatinii, 2015, şi pentru înfiinţarea publicaţiei „Bucovina medicală” serie nouă, Suceava, an I, nr. 1-4/2015
VOLUM DE ARHEOLOGIE
- Bogdan Petru Niculică, Epoca Bronzului în Podişul Sucevei. Suceava, Ed. Karl A. Romstorfer, 2015
PUBLICISTICĂ
- Paraschiva Abutnăriţei, Bucovina sub zodia cuvântului. Câmpulung Moldovenesc, Biblioteca „Mioriţa”, 2015
VOLUM BIBLIOGRAFIC
- Elena Pintilei, Adriana Chindriş, „Crai nou” (1989-1991). Bibliografie. Suceava, Ed. „George Tofan”, 2015
PROMOVAREA PATRIMONIULUI ROMÂNESC
-
Muntean Claudia, Colecţionarii de artă
Juriul Premiilor Fundaţiei Culturale a Bucovinei, care a analizat valoarea lucrărilor depuse de autori, a fost alcătuit din: Dumitru Cucu – preşedinte; Vasile Rusu şi Mihai Iacobescu – vicepreşedinţi; Nicolae Cârlan şi Vasile Păvăleanu – membri.





































Comentarii