> Banii erau destinaţi construirii unei săli sportive polivalente, finanţarea urmând a fi preluată de Compania Naţională de Investiţii > Totuşi, creditul ar putea fi contractat pentru susţinerea financiară a altor proiecte, pentru aceasta trebuind însă o altă hotărâre a deliberativului local şi lansată o nouă procedură
Primăria Suceava a anulat procedura de selecţie pentru creditul bancar în valoare de 25 milioane de lei cu ajutorul căruia urma să fie susţinută financiar construirea sălii de sport polivalente. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de primarul Ion Lungu, edilul-şef precizând că noul obiectiv va fi ridicat cu finanţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). Şeful municipalităţii a precizat că autorităţile administraţiei sucevene ar putea beneficia de această oportunitate, banii astfel „economisiţi” fiind direcţionaţi spre alte proiecte. Astfel, ar putea fi asigurate cofinanţarea de 9,47 milioane de lei a proiectelor cu fondurile elveţiene, precum şi finanţarea reabilitării sediului Primăriei şi cinematografului Arta, a construirii de grădiniţe, cât şi a introducerii utilităţilor în cartierul „Europa”.
„Am anulat procedura de licitaţie care era în curs, însă avem nevoie de bani, în continuare. Voi relua discuţiile cu consilierii locali, pentru a ne folosi de această oportunitate şi a orienta suma respectivă înspre alte proiecte. Unele sunt licitate, altele intră la execuţie, însă pentru toate acestea ne trebuie o altă hotărâre de Consiliu Local” a explicat edilul-şef.
Consiliul Local a aprobat, în ultima şedinţă a mandatului trecut, caietul de sarcini pentru contractarea unei finanţări interne nerambursabile în valoare de 25 milioane de lei. Banii trebuia să ia calea construirii unei săli polivalente cu 5.000 de locuri, însă CNI va aloca finanţare din fonduri guvernamentale pentru aceasta.


























Comentarii