Jocurile Olimpice, Rio, 2016

Norvegia, o nucă prea tare pentru România

> Româncele, scoase din lupta pentru o medalie olimpică

handbal rioEchipa de handbal a României a ratat calificarea în sferturi, la Rio de Janeiro, pierzând în ultimul meci din grupă, cu Norvegia.

După două înfrângeri, cu Angola şi Brazilia, şi două victorii, cu Muntenegru şi Spania, româncele mai aveau nevoie doar de un egal pentru a se bate la o medalie, dar au fost învinse de nordice cu 28-27.

A fost o partidă în care tricolorele au părut să dea totul, dar Norvegia, campioana olimpică şi mondială en titre, s-a dovedit o nucă prea tare pentru Neagu şi compania.

Între voinţă şi declaraţii, putinţă şi realitate, visurile pentru aurul olimpic, despre care s-a vorbit înainte de plecarea la Rio, s-au spulberat.

Fetele au plătit cu eşecul, probabil pentru că s-au dezmeticit târziu în competiţie, după ce au fost bătute de echipe nedrept considerate mai slabe. Au plătit lipsa de vână, de curaj şi, parcă, oricât de bune ne-au fost Cristina Neagu, care a înscris o medie de 10 goluri pe meci, şi Paula Ungureanu, care a păzit poarta cu îndârjire şi reflexe mai bune ca în tinereţe, iubitul şi respectatul nostru handbalul feminin are deja iz de fragil şi insuficient.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI