Flutur i-a mulţumit vicepremierului Costin Borc pentru deblocarea situaţiei de la exploatarea de uraniu Crucea – Botuşanu

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a ţinut să mulţumească Guvernului României şi, în special, vicepremierului şi ministrului economiei, Costin Borc, pentru deblocarea situaţiei de la exploatarea de uraniu de la mina Crucea – Botuşanu.

Declaraţia şefului administraţiei judeţene a fost făcută după ce sindicaliştii de la mina Crucea au renunţat la protestul declanşat luni, în urma întâlnirii pe care au avut­-o miercuri cu vicepremierul Costin Borc.

„Îi mulţumesc vicepremierului Costin Borc pentru rezolvarea problemei de la mina Crucea. În aceste zile, fără să vorbesc mult despre această problemă, am făcut mai multe demersuri la Guvernul României pentru deblocarea situaţiei de la minele de uraniu de la Crucea – Botuşanu. Şi mă bucur că în cele din urmă s­-a găsit o soluţie pentru rezolvarea problemelor” a declarat preşedintele CJ Suceava.

El a amintit că, în urma întâlnirii dintre sindicaliştii de la mina Crucea şi vicepremierul Costin Borc, a fost semnat un document potrivit căruia activitatea la exploatarea de uraniu din judeţul Suceava va continua.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI