Domnul Mihai Gicoveanu a prezentat comunicarea Călătoriile unui manuscris: Tetraevanghelul din 1502 al ieromonahului Spiridon de la Putna. La 23 aprilie 1502, ieromonahul Spiridon de la Mănăstirea Putna îşi definitiva una dintre lucrările religioase pe care timpul le-a încadrat printre capodoperele artei manuscrise medievale. Dăruită de comanditarul ei, Ştefan cel Mare, Bisericii Domneşti din târgul Piatra, cartea a fost furată în 1615 de polonezi şi dusă în cetatea Cameniţa. Spre mijlocul veacului al XIX-lea s-a întors în ţară, la Iaşi. După o scurtă şedere în Bucureşti, a luat iar drumul străinătăţii, în contextul operaţiunilor militare din timpul Primului Război Mondial. A revenit în România în 1956. Astăzi se păstrează la Muzeul Naţional din Bucureşti.
Domnul Silviu Tabac a prezentat o a doua comunicare a domnului Alexandru Pascal, Două manuscrise necunoscute ale copistului Prohor pentru Mănăstirea Suceviţa.
Profesorul Ştefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iaşi, în comunicarea Un manuscris rătăcit, o biserică dispărută şi neamul lui Anastasie Crimca, coroborând mai multe date, inclusiv însemnarea dedicatorie de pe un Tetraevanghel din 1543 de la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, a arătat că este foarte posibil ca Mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca (1608-1629) să se tragă dintr-o familie de negustori armeni refugiaţi în Galiţia (şi apoi în Moldova) după cucerirea Crimeei de către turci, în a doua parte a secolului al XV-lea. Aceasta ar explica, în parte, prezenţa elementelor orientale din arhitectura şi frescele Mănăstirii Dragomirna.
Monahul Iustin Taban, în comunicarea Episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna (1670). Îndreptări biografice, a demonstrat, pe baza documentelor şi a pomelnicelor vremii, că egumenul Putnei, Teofan, atestat în 1638 şi 1642, episcopul Teofan de Rădăuţi (1645-1651) şi un alt episcop Teofan de Huşi (1656-1658) şi Rădăuţi (1658-1666) sunt una şi aceeaşi persoană, identică cu episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna, în 1670. Nu se mai justifică, aşadar, împărţirea tradiţională pe care istoriografia de până acum a făcut-o între aceste personaje, ele reprezentând unul singur, cu aproape 17 ani de păstorire ca episcop şi 10 ani ca egumen, după corectări aduse datelor cronologice.
Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, în comunicarea Un putnean din veacul al XVIII-lea – Ierothei, episcopul Huşilor, a arătat că episcopul provenea din familia de nobili ardeleni Borş, bunicul său fiind înnobilat printr-o diplomă a împăratului Rudolf al II-lea.
Domnul Andrei Nacu, doctorand în istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a prezentat comunicarea Putna şi Valea Superioară a Sucevei – câteva repere de geografie şi demografie istorică de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Comunicarea şi-a propus să prezinte o serie de aspecte legate de componenţa etno-confesională, structura habitatului şi activităţile economice principale din regiunea centrală a Bucovinei în perioada 1774-1848. Zona analizată cuprinde localităţile aflate în bazinul superior al râului Suceava, în amonte de Milişăuţi, şi are o suprafaţă de cca. 1650 de km pătraţi, reprezentând aproape 16% din teritoriul istoric al Bucovinei.
Domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului Nicolae Iorga al Academiei Române, în comunicarea Victoria de la Vaslui şi acţiunile diplomatice ale lui Ştefan cel Mare: câteva opinii, a comentat strategiile diplomatice ale lui Ştefan cel Mare, în particular folosirea de către acesta a emisarilor străini pe post de ambasadori ai săi, pentru a spori credibilitatea mesajului. Concluzia istoricului a fost că această strategie a fost una de succes, contribuind la stabilirea de legături trainice cu Veneţia. Ca dovadă, a fost prezentat un document inedit, o hotărâre a Senatului veneţian din 1 august 1476 în care se acorda o importantă sumă de bani pentru familia şi nobilii domnitorului Moldovei. Acest document poate însemna o asigurare din partea Republicii Sfântului Marcu pentru familia domnitorului Moldovei în cazul în care ar fi fost nevoiţi, în urma războiului cu turcii, să părăsească Moldova.
Domnul Alexandru Pînzar a prezentat comunicarea Părinte şi fiu. Despre „înrudiri metaforice” şi de sânge între domni ai Moldovei şi mari duci ai Lituaniei. Legăturile bilaterale în care părţile contractante îşi asumau voluntar rolurile simbolice de „tată” şi „fiu” sunt întâlnite şi în principatele româneşti extracarpatice, în veacul al XV-lea. În cazul Moldovei, sunt binecunoscute actele încheiate de domni de la Suceava cu puternicul guvernator şi apoi căpitan general al Regatului Ungariei, Ioan Huniade, în care statutul politic al părţilor este exprimat în acest mod. Departe, însă, de a fi doar o convenţie diplomatică, „înrudirea metaforică” îngloba într-o formulă simplă realităţi complexe şi variate. Comunicarea a încercat să le identifice pe acelea care l-au determinat pe Ilie voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, să-l numească „părinte” pe marele duce Sigismund Kiejstutowicz al Lituaniei, în textul tratatului încheiat de cei doi în 1437.
Domnul Adam Kulhavý, de la Universitatea Carolină din Praga, a prezentat comunicarea Împăraţi sau domni? Urmaşii lui Ştefan cel Mare şi titlul lor de „ţar” în cronica lui Macarie. Problema prezenţei ideologiei imperiale bizantine în Moldova medievală a preocupat istoricii români multe decenii. Au fost analizate multe semne, expresii, ritualuri şi simboluri ale ideologiei imperiale, care au găsit şi reflecţie în Moldova. Una dintre probleme nerezolvate este legătura titlului „ţar” (împărat) cu voievozii români. Scopul acestei comunicări a fost să clarifice folosirea titlului „ţar” în Cronica lui Macarie, în legătură cu urmaşii lui Ştefan cel Mare.
Domnul Ioan-Augustin Guriţă, asistent la Facultatea de Istorie din Iaşi, a prezentat comunicarea Despre Ştefan cel Mare şi Moldova la sfârşitului secolului al XVII-lea. Note pe marginea unor fragmente de cronică târzie. În spaţiul cultural rus apărea, în 1692, prima lucrare cu deschidere spre surse externe, într-o societate moscovită: „Istoria scitică” a lui Andrei Lîzlov. Influenţat foarte mult de autorii poloni, cronicarul rus îşi scrie opera într-o perioadă în care imperiul căruia-i slujea se pregătea de lupta antiotomană. Este vorba de o lucrare polemică, destul de amplă, care a avut o circulaţie în manuscris, la început redusă exclusiv la nivelul elitei moscovite şi care a avut drept scop tocmai îndemnarea membrilor acesteia la o campanie împotriva Hanatului Crimeii şi Imperiului Otoman. El aducea, prin aceasta, argumentele necesare susţinerii unei „cruciade” împotriva celor două entităţi deja pomenite. O parte importantă din cronică este dedicată istoriei Imperiului Otoman, de la origini şi până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Între relatările privitoare la diferitele confruntări dintre principii creştini şi armatele otomane se găsesc şi câteva fragmente de istorie românească.
Domnul Ovidiu Cristea, în comunicarea Eroi, vorbe memorabile, cronicari. Pe marginea unei replici atribuite lui Ştefan cel Mare, a comentat o vorbă pe care Ştefan cel Mare a adresat-o solilor poloni: „Am aruncat un os între doi câini să se sfâşie cu dinţii pentru el. Vreau să văd care câştigă, acela să fie stăpânul meu”, cu referire la regele Poloniei şi sultanul otoman. Autorul consideră că această afirmaţie a aparţinut cu adevărat lui Ştefan cel Mare, făcând parte din vocabularul lui diplomatic.
Doamna Maria Magdalena Székely, profesor la Facultatea de Istorie din Iaşi, în comunicarea Practica şi cultura scrisului în Moldova lui Ştefan cel Mare, a propus o clasificare a formelor de scriitură din timpul lui Ştefan cel Mare după finalitatea lor.
În încheierea lucrărilor, Corul „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna a interpretat în Sala Mare a Casei Domneşti trei cântări dedicate Maicii Domnului şi Mănăstirii Putna.
Gazda simpozionului, părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, a mulţumit tuturor participanţilor pentru strădania depusă în cercetarea epocii lui Ştefan cel Mare şi a trecutului Mănăstirii Putna. Stareţul Mănăstirii Putna a prezentat înaintea participanţilor micuţa cruce de lemn sculptat ferecată în argint cu care a fost îngropat Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul şi a anunţat că proclamarea solemnă a canonizării sale va avea loc duminică, 25 septembrie, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Răsărit.
În ziua de sâmbătă, 23 iulie, alături de clerici de la mănăstire, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Parastasul de 40 de zile pentru o apropiată colaboratoare a Centrului „Ştefan cel Mare”, arheologul Victoria Paraschiva Batariuc. Cu acest prilej au fost pomeniţi şi alţi istorici, arheologi şi ostenitori la cercetarea trecutului istoric şi la refacerea Mănăstirii Putna.
În cuvântul de la sfârşitul slujbei de pomenire, Înaltpreasfinţitul Pimen a spus:
„Suntem datori să ne rugăm pentru cei trecuţi la cele veşnice, pentru că este expresia dragostei fireşti dintre noi şi, mai ales, este spre folosul nostru, amintindu-ne de faptele lor. Pentru că înaintaşii noştri, majoritatea lor covârşitoare, au fost modele de viaţă, pe care noi trebuie să le urmăm… Mai ales astăzi, dumneavoastră, istoricii, în toate treptele de slujire, aveţi misiunea de a lăsa în scris adevăruri nemuritoare, despre faptele poporului nostru, fapte care ne fac să ne mândrim, să ne bucurăm că suntem urmaşii lor, care să fie puse în faţa minţii şi a inimii tinerei generaţii de diferite persoane: dascăli din şcoli, ghizi din mănăstiri.
Un mare rol îl au cei care slujesc în sfintele mănăstiri şi cei care ghidează grupurile de turişti. Aceştia, ca în perioada regimului comunist, sunt şi trebuie să fie apostolii neamului nostru, ai culturii şi ai credinţei noastre, deopotrivă.
Rugăm pe bunul Dumnezeu ca cei pomeniţi să fie păstraţi în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, întru bucuria veşnică. Amin. Dumnezeu să-i ierte!”
Simpozionul s-a încheiat cu o excursie de studii la Mănăstirea Coşula, ctitorită de marele vistiernic Mateiaş în anul 1535, şi la Mănăstirea Popăuţi, din Botoşani, ctitorită de Ştefan cel Mare în 1496, ale căror fresce deosebit de frumoase şi valoroase au fost de curând restaurate.
Protos. IEREMIA BERBEC
Foto: monah TIMOTEI TIRON
Comentarii