Cursă Straja – Vicovu de Sus pentru prinderea unui autoturism care transporta ţigări de contrabandă

Poliţişti ai SPF Vicovu de Sus şi SPF Brodina – ITPF Sighetu Marmaţiei, aflaţi la treabă în zona localităţii Straja, au vrut să tragă pe dreapta un Volkswagen Passat, suspect că transportă ţigări de contrabandă.

Şoferul însă nu s-a lăsat „sensibilizat” de semnalele poliţiştilor şi a rulat în trombă spre localitatea Vicovu de Sus, dar de data asta cu poliţiştii pe urmele lui. În Vicov a fost ajuns, oprit, legitimat şi controlat în maşină.

Fugarul era Vasile C., un tip de 27 de ani, din Suceava, ocupat cu contrabanda. În autoturism, transporta mai multe baxuri de ţigări ucrainene, marca „Marble”, în care au fost numărate, mai târziu, 2000 de pachete.

„Ţigările în valoare de aproximativ 20.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul, în valoare de 13.400 lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Vicovu de Sus, iar cetăţeanul român este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă” a transmis comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI