Dacian Cioloş

România, în Europa de Sud-Est, poate să fie un punct nodal de transport

Premierul Dacian Cioloş a declarat, în contextul Summit-ului ASEM care a avut loc  în Mongolia, la Ulan Bator, că România poate să fie în Europa de Sud-Est un punct nodal de transport, dat fiind faptul că are ieşire la Marea Neagră. „Ieri, am intervenit în reuniunea plenară în care s-a dezbătut mai ales despre chestiunea legată de conectivitate, conectivitate între Europa şi Asia, în sens larg. Eu am insistat pe nevoia de corelare şi de coordonare pe diferitele acorduri legat de conectivitate atât pe partea de hard, (…) deci infrastructura de transport în general, de care România este interesată, şi transport rutier şi transport maritim, transport aerian. Am insistat pe faptul că România, în Europa de Sud-Est, poate să fie un punct nodal de transport, dat fiind faptul că are ieşire la Marea Neagră, că putem reactiva anumite conexiuni cu Asia Centrală şi apoi cu tot continentul asiatic. Datorită Dunării, putem asigura transportul mărfurilor care ajung prin Marea Neagră în Portul Constanţa spre toată Europa (…) Am exprimat disponibilitatea României de a se implica în astfel de proiecte. De altfel, noi am început deja discuţii bilaterale cu ţări riverane Mării Negre, Mării Caspice şi cu ţări din Asia Centrală pe acest subiect”, a spus premierul Cioloş, într-o declaraţie acordată Radio România şi publicată pe site-ul Guvernului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI