Ministrul britanic al Comerţului Internaţional, Liam Fox, a avansat duminică 1 ianuarie 2019 ca posibilă dată a ieşirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a anunţat că noul guvern de la Londra a început deja discuţii informale pentru încheierea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe ţări, printre care se numără Australia şi Canada, transmite AFP.
Data de 1 ianuarie 2019 este cea pe care „o am în vedere şi ea ar putea fi propusă dacă va fi nevoie”, a declarat Liam Fox publicaţiei Sunday Times. Oficialul britanic, care conduce ministerul ce va trebui să dezvolte legăturile economice ale Marii Britanii conform viitorului ei statut de ţară nemembră a UE, a mai menţionat că doreşte ca atunci când ţara sa va părăsi efectiv blocul comunitar să fie pregătite mai mult de zece acorduri de liber schimb cu alte state. El va efectua săptămâna viitoare o vizită în SUA.
Discuţiile cu Australia privind un viitor acord de liber schimb au fost confirmate şi de şefa executivului de la Londra, Theresa May, care s-a întâlnit sâmbătă cu omologul ei australian, Malcolm Turnbull. „Este foarte încurajant că unul dintre aliaţii noştri cei mai apropiaţi caută deja să convină un astfel de acord. Acest lucru arată că Brexitul poate funcţiona pentru Marea Britanie”, a subliniat Theresa May.
Ea a spus de mai multe ori că nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează formal procesul retragerii din blocul comunitar, înainte de sfârşitul anului. Responsabilii Comisiei Europene insistă pe lângă noul executiv britanic să întreprindă cât mai repede acest demers şi refuză să poarte orice discuţie cu Londra privind relaţiile viitoare între UE şi Marea Britanie înainte de activarea acelui articol.
***
Majoritatea britanicilor se opun unui al doilea referendum asupra apartenenţei la Uniunea Europeană şi aproape jumătate cred că noul prim-ministru Theresa May ar trebui să-şi continue mandatul fără a convoca alegeri generale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă şi citat de Reuters. Sondajul realizat de ComRes pentru ziarele Sunday Mirror şi Independent constată că 57% dintre cei chestionaţi nu doresc un al doilea referendum privind Brexit, faţă de 29% care îl vor. 46% afirmă că May nu ar trebui să convoace alegeri, în timp ce 38% cred că ea ar trebui să meargă prin ţară pentru a obţine sprijin pentru programul ei de a scoate Marea Britanie din blocul la care s-a alăturat în 1973.



























Comentarii