,,Înverşunarea cu care unii au susţinut ieşirea s-a cam disipat, toţi sperând într-o decizie politică favorabilă ambelor tabere”

florin danilaInterviu cu FLORIN DĂNILĂ, artist fotograf rădăuţean aflat în Londra

 „Au fost şi aici politicieni care au minţit pentru a manipula populaţia, pentru a obţine voturi: mai multe fonduri alocate sistemului medical de stat (NHS aici), mai multe locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi şi scăderea numărului de familii care trăiesc din ajutor social, controlul asupra imigranţilor – au fost unele din promisiunile politicienilor care au îndemnat populaţia să voteze pentru ieşirea din UE.”

 De câţi ani trăiţi în Londra?

– Bună ziua, Mălina, şi îţi mulţumesc pentru că ai rupt din timpul tău. În Londra am ajuns în august 2014, deci cam de doi ani. Din România însă am plecat acum vreo 16-17 ani, timp în care am revenit ocazional în ţară.

Ce activitate desfăşuraţi în prezent?

– Îmi place să afirm despre mine că spun poveşti în imagini şi că sunt colecţionar de emoţii. Cu alte cuvinte, sunt fotograf profesionist.  Este o afacere, dar, şi mai mult, este o pasiune căreia îi acord, de ceva vreme, mai multă importanţă. Sunt solicitat în egală măsură şi pentru şedinţe foto de familie, dar şi pentru evenimente culturale care au loc în Londra. Şi ca orice pasiune care te arde, oriunde merg, am mereu cu mine aparatul de fotografiat, fie că e vorba doar de o plimbare în locuri noi din Londra, fie că e un concediu într-un colţ de lume sau pur şi simplu o întâlnire cu prietenii. De aproape douăzeci de ani nu au prea fost momente în care să mă despart de cameră. Este pur şi simplu o extensie a mea. Ştii ce este extraordinar la o fotografie? Că niciodată nu se schimbă. Oamenii îmbătrânesc, natura se transformă, lucrurile iau amprenta timpului, doar imaginea, momentul acela surprins, culoarea, sentimentul, emoţia rămân imprimate peste timp, iar amintirile sau visele pe care le trezesc în noi reînvie. O imagine, se ştie, e mai puternică decât o mie de cuvinte. Experienţa de viaţă şi educaţia te pot face să interpretezi diferit un text. O fotografie va purta mereu acelaşi mesaj pentru că ea nu provoacă, ea dezvăluie. Şi în fotografie rămânem aceiaşi chiar şi peste ani.

În anul 2012, am avut şi o expoziţie de fotografie, la Galeriile de Artă din Rădăuţi, numită „Quo Vadis”. Expoziţia a cuprins peste 50 de fotografii din Ţara Sfântă, fotografii surprinse de-a lungul anilor, alese cu grijă din dorinţa de a transmite istoria, credinţa şi frumuseţea unor locuri extraordinare, complet diferite de ceea ce oferă Europa, să zicem.

Cum vedeţi decizia britanicilor de a părăsi UE?

– Nu putem încă vorbi despre o decizie. A fost un referendum în care oamenii şi-au exprimat dorinţa. La limită, putem spune, s-a votat pentru ieşirea din UE, însă o decizie oficială încă nu a fost luată. Chiar dacă s-ar decide această ruptură, este oricum o chestiune de durată, de cel puţin doi ani. Sentimentul care domină acum este că mulţi au votat fără să cunoască exact consecinţele ce le presupune acest pas. Înverşunarea cu care unii au susţinut ieşirea s-a cam disipat, toţi sperând într-o decizie politică favorabilă ambelor tabere. Această campanie însă mi-a amintit de campaniile electorale din România. Au fost şi aici politicieni care au minţit pentru a manipula populaţia, pentru a obţine voturi; mai multe fonduri alocate sistemului medical de stat (NHS aici), mai multe locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi şi scăderea numărului de familii care trăiesc din ajutor social, controlul asupra imigranţilor“ au fost unele din promisiunile politicienilor care au îndemnat populaţia să voteze pentru ieşirea din UE. După anunţarea rezultatului (foarte strâns, de altfel), aceşti politicieni şi-au schimbat discursul. Spre deosebire de politicienii români, aceştia au recunoscut că nu pot garanta aceste lucruri, că au vrut să manipuleze şi apoi, evident, au demisionat. Chiar dacă ar fi să aleagă ieşirea din UE, există câteva drepturi fundamentale pe care vor fi obligaţi să le respecte, motiv pentru care cred că se vor lua deciziile cele mai bune.

,,Nicăieri nu am fost judecat pentru faptul că sunt român, nu am fost jignit sau nedreptăţit pentru că eram un intrus, un imigrant”

Dacă aţi fi în situaţia de a lua o hotărâre, v-aţi întoarce în România sau aţi încerca să vă stabiliţi în altă ţară?

– E o întrebare cu tâlc, întrebarea ta. Nu aş vrea să fiu judecat pentru ce spun, dar în România vin doar să îmi văd părinţii sau ca simplu turist. Şi asta nu pentru că am uitat de unde am plecat, ci pentru că pur şi simplu nu mă simt legat mai mult de atât. Nu e ceva de condamnat să alegi altceva decât ceea ce ţi s-a oferit. M-am născut în România, dar asta nu înseamnă că acolo trebuie să şi trăiesc până mor. Înainte de a veni la Londra, am locuit scurt timp în Germania şi peste 10 ani în Israel. Nu spun că aş vrea să rămân definitiv în UK pentru că nu ştiu ce oportunităţi îmi poate aduce ziua de mâine. Poate viitorul îmi oferă şansa de a mă muta în Noua Zeelandă, să zicem. Nu am fost şi nu sunt un ,,imigrant economic”. Sunt un om căruia îi place să călătorească, să descopere şi să adune emoţii din toate colţurile lumii. Şi am să vă mai fac o mărturisire: nicăieri nu am fost judecat pentru faptul că sunt român, nu am fost jignit sau nedreptăţit pentru că eram un intrus, un imigrant. Dimpotrivă, munca mi-a fost apreciată şi întotdeauna am fost privit prin prisma a ceea ce ştiu să fac şi nu a naţionalităţii. De-a lungul anilor am lucrat în multe şi variate domenii, am făcut (şi încă mai fac) cursuri să mă specializez în ceea ce îmi place. Întotdeauna am fost întrebat ce ştiu să fac, apoi mi s-a dat şansa să arăt că ştiu într-adevăr să fac ceea ce susţin, şi undeva, spre final, am fost întrebat şi de unde sunt. (În Maroc, de exemplu, Florin e nume de fată).

,,Cred că s-a schimbat mult România în ultimii douăzeci de ani, dar cred că mai este cale lungă până să fie ceea ce toţi românii îşi doresc, o ţară prosperă şi cu o mentalitate sănătoasă”

Cum vedeţi România de azi?

– O văd frumoasă, cu oameni buni care realizează în fiecare zi câte ceva. O văd gri, cu oameni care luptă să supravieţuiască. O văd în ceaţă, cu oameni obscuri care încearcă să ne convingă că ei sunt buni pentru ţară şi că ei vor face ceva, când de fapt îşi urmăresc propriile interese. O văd unită atunci când oamenii iau atitudine. Cred că s-a schimbat mult România în ultimii douăzeci de ani, dar cred că mai este cale lungă până să fie ceea ce toţi românii îşi doresc, o ţară prosperă şi cu o mentalitate sănătoasă. Nu am o soluţie pentru asta, nu dau verdicte sau sfaturi în această direcţie, dar mă doare sufletul uneori pentru că, deşi avem resurse şi forţă ca naţiune, nu reuşim să ieşim din acest bâlci al hoţiei, al minciunilor şi al nedreptăţii. Râia noastră poartă numele de ,,şpagă”, de ,,mită”. Nemulţumirile celor nedreptăţiţi se resimt şi acest sistem universal de ,,reuşită” a creat monştri. Mass-media din România pare să nu ajute deloc în a identifica o altă imagine a ţării. Dacă jumătate din presa din ţară ar ,,vâna” ce e bun şi frumos, cu siguranţă mentalitatea, atitudinea şi gândirea românilor s-ar schimba în bine. Orientarea către valori pozitive va duce întotdeauna spre o gândire constructivă şi spre o atitudine corectă. Unii refuză să înveţe din greşeli, alţii nu acceptă să se schimbe, iar cei pentru care acestea devin de nesuportat aleg să plece sau să se izoleze. Sper ca timpul să aducă acea schimbare reală de care toţi vorbesc, dar prea puţini o şi aplică.

„Într-un fel, am avut «Bucovina mea» pe oriunde am fost, pentru că amintirile locurilor şi ale oamenilor m-au însoţit mereu. Mai mult chiar, am întâlnit bucovineni în toate locurile în care am trăit. Aşa că am regăsit Bucovina, în diferite forme, peste tot”

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Bucovina?

– E ca şi cum ai întreba un om în vârstă ce înseamnă pentru el „Punguţa cu doi bani”. Îşi aduce aminte că e o poveste, că ar trebui să aibă un tâlc, dar nu mai ştie dacă e scrisă de Creangă sau de Ispirescu sau o fi o poveste din popor. Bucovina e o amintire, parcă tot mai neclară pe zi ce trece. E o amintire frumoasă, dar de demult. Bucovina e un loc mirific, deşi nu i-am bătut cărările des în ultimii ani. Oamenii, din câte mi-i amintesc, sunt oameni buni, oameni drepţi, sinceri, ospitalieri. Ei sunt cei care dau însemnătate Bucovinei pentru mine, de fapt. Într-un fel, am avut ,,Bucovina mea” pe oriunde am fost, pentru că amintirile locurilor şi ale oamenilor m-au însoţit mereu. Mai mult chiar, am întâlnit bucovineni în toate locurile în care am trăit. Aşa că am regăsit Bucovina, în diferite forme, peste tot.

Este locul în care m-am născut şi pe care am să-l revăd cu plăcere atunci când voi reveni pe aceste meleaguri. Bucovina va însemna mereu mai mult pentru mine pentru că poartă nostalgia copilăriei mele. Este povestea pe care nu mi-o amintesc exact, dar m-a însoţit întotdeauna.

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI