Iazul Şomuz II din Municipiul Fălticeni a găzduit sâmbătă, 16 iulie, între orele 5-11, a patra ediţie a Cupei „Nada Florilor”, competiţie dedicată pescarilor amatori care lucrează în instituţiile bugetare din municipiul Fălticeni. La concursul inclus în calendarul Zilelor Municipiului Fălticeni s-au înscris aprope 30 echipaje de la instituţii publice, unităţi de învăţământ, poliţie, jandarmi, ISU etc., fiecare echipaj fiind format din câte trei pescari amatori. Timp de o oră, începând cu ora 5, fiecare pescar şi-a pregătit uneltele şi a stabilit strategia pe care o va aborda pentru a obţine cea mai mare captură, s-au tras la sorţi locurile, s-au pregătit momelile, s-au întins firele.
„Este o zi nu prea grozavă pentru pescuit pentru că bate vântul. S-a prins ceva peşte, peste 2 kg de echipaj este media. La ora 5.15 toţi pescarii erau pe malul lacului, am făcut tragerea la sorţi a locurilor de pescuit. Chiar dacă este un concurs, participanţii nu au ca principal scop să prindă cât mai multe peşte, o parte au venit să socializeze, să se relaxeze şi să ne aducem aminte ce însemna pentru Sadoveanu pasiunea pentru pescuit. La Fălticeni pescuitul este o tradiţie, Sadoveanu venea pe acest iaz pentru linişte, pentru odihnă, pentru recreere şi pentru pescuit. Tot la fel au venit şi prietenii noştri, membrii echipajelor prezente astăzi la acest concurs”, ne-a declarat prof. Vasile Buduşanu, preşedintele juriului concursului.
La ora 6, fluierul arbitrului Vasile Buduşanu a „trezit” peştii, când a anunţat startul concursului. Cele cinci ore în care s-a desfăşurat concursul propriu-zis au trecut repede pentru cei care s-au aşezat la poveşti, lăsând clopoţeii undiţelor să-i anunţe de prezenţa peştelui în cârlig şi mult mai greu pentru cei care şi-au găsit loc în stufăriş şi au preferat liniştea.
Peşte nu s-a prea prins, unii au dat vina pe căldură, şi pe temperatura ridicată a apei din iaz, unii au spus că de vină sunt angajaţii fermei care administrează iazul pentru că au dat mâncare peştilor pe malul opus, alţii au dat vina pe vânt, iar unii au recunoscut că nu au venit pregătiţi cu momeala potrivită. Cea mai mare cantitate de peşte, 3,1 kg, a aparţinut echipajului de la ANAF Fălticeni. Pe locul doi s-au clasat, la egalitate, cu câte 3 kg de peşte, pescarii Spitalului Municipal şi cei de la PSD, iar pe locul trei s-au clasat angajaţii Detaşamentului Fălticeni a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Captura zilei a fost adjudecată de profesorul Dumitru Cojocaru de la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni, un peşte cu greutatea de 1,1 kg, iar trofeul „Peştele viitorului” a fost obţinut de Constantin Bujor pentru singurul peşte mic, imposibil de cântărit.
În total, concurenţii au capturat 76,5 kg de peşte, care, potrivit regulamentului, a fost eliberat. S-a prins caras, crap, cteno, somn, biban, şalău, crap-chinezesc, fitofag, dar şi raci, broaşte, cutii de bere şi alte obiecte aruncate de alţi pescari sau cetăţeni ai urbei care s-au plimbat pe malul iazului. Cele mai folosite momeli au fost râma roşie, râma albă, viemişori, musculiţe, boabe de porumb şi mămăligă.
Efortul pescarilor a fost răsplătit de Primăria Municipiului Fălticeni cu diplome, cupe, medalii, tricouri şi o masă cu borş de peşte şi saramură de peşte.
































Comentarii