La anunţata întâlnire a fermierilor suceveni cu ministrul agriculturii, dl Achim Irimescu, au participat, ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, peste 250 de agricultori din întreg judeţul. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, dl Gheorghe Fluture, a participat la întâlnire subliniind în luarea sa de cuvânt că „(…) cel mai mare ţipăt e legat de întârzierea subvenţiilor”.
Ministrul Achim Irimescu a dat asigurări că se fac eforturi de normalizare a situaţiei: „Promisiunea e ca până săptămâna viitoare să se efectueze plăţile. Am încercat ca pentru cei care mai sunt în control să introducem sprijinul cuplat în sectorul vegetal”. Irimescu a punctat pentru cei prezenţi viziunea domniei sale referitoare la relaţia fermier – instituţii din domeniul agriculturii: „Vreau neapărat ca atitudinea celor de la Agenţia de Plăţi să se schimbe. Ei există pentru că dvs. existaţi. Ce pretenţie trebuie să am de la fermieri ca să ştie la virgulă ce trebuie să facă? Nu ei vă dau banii, sunt banii dvs., ei doar îi «periază», sunt banii care se cuvin fermierilor”.
De remarcat şi îndemnul la asociere pe care l-a lansat ministrul cu prilejul întâlnirii de la Suceava: „Fac apel la dvs., asociaţi-vă. Fără asta nu veţi putea face mai nimic. Hipermarketurile au înţeles asta. Trebuie ca dvs. să fiţi organizaţi ca să le oferiţi produsele. E problema noastră să le oferim aceste 51% din produsele pe care le doresc”. Vom reveni cu detalii în ediţia de mâine.

























Comentarii