> Gheorghe Flutur propune prelungirea finalizării lucrărilor până în noiembrie
În urma ploilor abundente din luna mai au fost identificate mai multe probleme, printre care şi umiditate ascendentă în cinci puncte la pereţii din zona Tezaur, la subsol, şi umiditate la baza fundaţiei clădirii vechi a muzeului, spre strada Ştefan cel Mare, în zona tehnică.
Situaţia a fost sesizată după ce, în data de 10 mai a.c., Muzeul Bucovinei a informat Consiliul Judeţean Suceava că, urmare a monitorizării din punct de vedere microclimatic a incintelor care vor servi ca spaţii de depozitare şi expunere pentru patrimoniul cultural naţional mobil, a rezultat faptul că acestea corespund cerinţelor din normele de conservare în vigoare, monitorizarea fiind realizată din data de 15 februarie a.c. Ulterior, după ploile de la sfârşitul lunii mai, sau constatat infiltraţii de apă.
După consultarea specialiştilor implicaţi în proiect, respectiv constructor, proiectant şi diriginte de şantier, s-a decis ca pentru problemele clar identificate să fie luate măsuri de remediere, cum ar fi cea de la rampele de acces materiale, unde soluţia stabilită de proiectant nu a făcut faţă ploilor torenţiale cu debit extrem de mare din intervalul 23-27 mai şi se va proceda la desfacerea finisajului (mozaic periat), refacerea hidroizolaţiilor cu membrană flexibilă şi reconfigurarea pantelor.
În ceea ce priveşte evaporarea apei înmagazinate în pereţi, ca urmare a procedeelor umede folosite în cadrul lucrărilor efectuate la imobil, într-un timp foarte scurt, reprezintă un fenomen de durată. „Întrucât apariţia acestui fenomen, de umiditate ascendentă, a fost sesizat de către utilizatorii spaţiilor imediat după debutul ploilor de la finalul lunii mai, când strada Ştefan cel Mare era deja pregătită pentru execuţia lucrărilor de modernizare, şi având în vedere faptul că au fost afectaţi şi pereţi de la subsolul imobilului asupra cărora nu s-a intervenit pe parcursul lucrărilor, fenomenul accentuându-se după ploaia de pe 31 mai a.c. (la acea dată, pe stradă, în faţa muzeului, era foarte multă apă care băltea), specialiştii consideră că şi această situaţie ar putea fi una dintre posibilele cauze ale infiltraţiilor”, se arată într-un raport de specialitate.
Totodată, până la identificarea clară a cauzelor şi luarea măsurilor care se impun, prelungirea contractului de închiriere a spaţiului în care sunt depozitate bunurile din patrimoniul cultural mobil este absolut necesară, în vederea respectării normelor de conservare în vigoare, iar costurile suplimentare generate de această situaţie, pe care urmează să le suporte Consiliul Judeţean, sunt de 100.000 lei, urmând să fie semnat un act adiţional de prelungire a duratei de finalizare a proiectului.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a propus în acest sens un proiect de hotărâre care să fie adoptat în şedinţa de joi a consiliului.
Potrivit proiectului iniţiat de Gheorghe Flutur, se aprobă prelungirea termenului de finalizare a proiectului „O clădire de patrimoniu-muzeu pentru mileniul III“ până la data de 1 noiembrie a.c.
Suma necesară pentru finalizarea proiectului, aferentă perioadei 30 iunie – 1 noiembrie, este de 100.000 lei şi va fi suportată din bugetul propriu al judeţului Suceava pe anul 2016, se mai arată în proiect.
Proiectul respectiv urma să fie finalizat la data de 30 iunie, dar din cauza neconformităţii microclimatului în sălile Tezaur şi în spaţiile destinate colecţiilor de arheologie în urma ploilor abundente, acesta va fi prelungit până în 1 noiembrie.



























Comentarii